Burse pentru studenții Facultății de Științe ale Educației

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV)
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV)

O sută de burse vor fi acordate, în anul universitar următor, studenților din anul I ai Facultății de Științe ale Educației (FSE) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV). Bursele vor fi oferite în cadrul programului „Competențe pentru cariera ta!”, proiect cofinanțat prin Fondul Social European, demarat de Universitatea din Pitești, în parteneriat cu universitatea suceveană. Potrivit reprezentanților FSE, „în cadrul acestui program vor fi acordate 100 de burse studenților care s-au înscris anul acesta la programul de licență , precum și celor care s-au înmatriculat sau care vor deveni studenți în urma sesiunii de admitere din septembrie la programele de masterat dezvoltate de Facultatea de Științe ale Educației: , , . Bursele vor fi acordate numai studenților din anul I, care vor parcurge în anul universitar 2015-2016 cursuri facultative, extinzând aria competențelor în domenii precum Educația antreprenorială, Limbile străine în context educațional și Educație pentru valori”.

Recomandări

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă

O studentă a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din USV a primit titlul de ,,Tânărul Poet al Anului”