Vineri, 7 aprilie

Bursa generală a locurilor de muncă va avea loc în patru localități din județ



Bursa locurilor de muncă
Bursa locurilor de muncă

Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Suceava va organiza, pe 7 aprilie, Bursa generală a locurilor de muncă, cel mai important târg de joburi de peste an. Bursa se va desfășura în patru localități din județ, la Suceava, Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc.
Față de alți ani, este de așteptat ca bursa din acest an să ofere o gamă variată de locuri de muncă, asta în primul rând pe fondul unei creșteri vizibile a cererii de forță de muncă. De altfel, până ieri, 12 angajatori confirmaseră deja prezența la bursa din aprilie, cu 125 de posturi vacante.
Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava, a arătat că aceste prime înscrieri sunt încurajatoare, de regulă cei mai mulți angajatori venind cu oferte în ultimele zile.
Din cele 125 de locuri de muncă anunțate ca disponibile până acum, 100 sunt pentru studii medii și profesionale, 10 pentru muncă necalificată, iar 15 pentru studii superioare. La acest ultim capitol se constată o creștere a cererii în ultima perioadă de timp. Angajatorii caută ingineri de industrie alimentară, inginer programator, inginer tehnologic sau ingineri mecanici. În ceea ce privește restul ofertei, se caută foarte multă forță de muncă pentru meserii: lăcătuș mecanic, sudor, electrician, pavator, instalator sau zidar. Sunt oferte și pentru posturi de cofetar sau patiser.
Organizatorii de la AJOFM Suceava speră ca bursa din data de 7 aprilie să aducă multe angajări, în raport cu tendințele pieței. Una dintre problemele mari este legată de diferențele dintre ce au nevoie angajatorii și ce specializări au persoanele care caută un loc de muncă. Această problemă se vede foarte bine când vine vorba de meserii de genul lăcătuș mecanic, zidar sau sudor. Lipsa de forță de muncă în aceste domenii este cauzată de migrația peste hotare a multor suceveni și de salarizarea nemulțumitoare pentru ei în Suceava.
La finele lunii februarie, rata șomajului din județ era cifrată la 5,71%. Prin comparație, în februarie 2016, rata șomajului era de 6,6%. Așadar, numărul de șomeri este în scădere semnificativă.



Recomandări