Conducerea Bursei de Valori București a oprit tranzacțiile, vineri, pentru 30 de minute, la ora 13:41, după ce majoritatea acțiunilor au căzut cu aproape 15%. „Am decis să suspendăm tranzacțiile întrucât indicele BET a arătat că s-a depășit pragul de variație de 12%. Momentan ne consultăm cu intermediarii din piață și cel mai probabil transferurile vor fi reluate peste o jumătate de oră (față de momentul sistării operațiunilor, n.r.). După reînceperea tranzacționării, pragul de 12% nu va mai fi luat în calcul, variația maximă admisă fiind de 15%”, a declarat pentru MEDIAFAX Stere Farmache, președintele – director general al Bursei de Valori București.
La momentul opririi temporare a tranzacțiilor, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, se plasa cu 8,49% sub nivelul de joi. Declinul indicelui a fost frânat de titlurile Banca Transilvania, care sunt suspendate de la tranzacționare pentru consolidarea valorii nominale. Acțiunile băncii au cea mai mare pondere în calculul indicelui, de 28,95%, iar întrucât nu se fac tranzacții acțiunile nu au nicio variație în BET.
Indicele general al Bursei, BET-C, era în scădere cu 8,78%, iar acțiunile celor cinci societăți de investiții financiare (SIF) se prăbușeau cu 12,23%.
De asemenea, media cotațiilor celor mai lichide 25 de acțiuni era cu 8,75% sub valoarea de joi, în timp ce titlurile companiilor din sectorul energetic erau în picaj cu 12,92%.
Tranzacțiile însumau 19,3 milioane lei (5,3 milioane euro), rulajul fiind cu 60% peste lichiditatea din periaoda similară a ședinței de joi, de 12 milioane lei (3,4 milioane euro).