Bursa de Valori București (BVB) a încheiat săptămâna în ușoară creștere, cu 0,2%, iar cotațiile societăților de investiții financiare (SIF) au recuperat, spre finalul ședinței, pierderea din prima parte a zilei.
Indicele BET-C, care reflectă trendul pieței, a închis în urcare cu 0,23%, în timp ce cotațiile titlurilor SIF, evidențiate în indicele BET-FI, au recuperat pierderea de la jumătatea ședinței și s-au plasat, la final, în creștere cu 0,32%.
Banca Transilvania, SIF Oltenia și SIF Transilvania au fost în topul rulajelor, iar lichiditatea Bursei a însumat 38,28 milioane lei (10,8 milioane euro).
Cu titluri Banca Transilvania au fost realizate cele mai multe tranzacții, valoarea celor 568 operațiuni ridicându-se la aproape 8 milioane lei. Prețul a urcat cu 1,92%, la 1,06 lei pe acțiune, creștere apropiată celei din ședința precedentă, de 1,96%.
SIF Oltenia s-a plasat pe locul secund în ordinea lichidităților, cu transferuri în valoare de 6 milioane lei. Acțiunile au câștigat 1,05%, având un preț la închidere de 2,9 lei.
Un rulaj semnificativ, de 5,65 milioane lei, a fost raportat și pentru SIF Transilvania, dar cotația societății a evoluat în sens contrar tendinței din piață, coborând cu 0,42%, la 2,38 lei pe titlu.
BRD – Groupe Societe Generale a încheiat a doua zi consecutivă în staționare, la 18,1 lei pe acțiune, iar lichiditatea s-a ridicat la 3,85 milioane lei.
Ultima dintre cele 314 tranzacții în valoare de 3,39 milioane lei cu titluri Petrom a fost operată la 56 bani pe unitate, același nivel de la închiderea de joi.
Pentru Rompetrol și Transelectrica au fost raportate lichidități reduse, de doar 0,83 milioane lei și, respectiv 0,43 milioane lei. Cotația companiei petroliere a înregistrat o pierdere de 0,88%, coborând la 9,02 bani pe acțiune, în timp ce Transelectrica a închis la 29,1 lei pe titlu, în creștere ușoară, cu 0,34%.
Prețurile celor mai lichide zece acțiuni, urmărite în indicele BET, au înregistrat un avans de 0,31% comparativ cu închiderea de joi.
Pe piața Rasdaq, SIF Transilvania a vândut, într-o tranzacție de 5,34 milioane lei, și pachetul de 39,6% deținut la societatea Terra Estival 2002 din Neptun, după ce în ziua precedentă cedase, pentru 1,4 milioane lei, acțiunile Clăbucet Estival. Transferul titlurilor Terra Estival a acoperit circa 77% din lichiditatea de 6,88 milioane lei a pieței.
Indicele compozit Rasdaq-C a avansat cu 0,59% față de nivelul de la închiderea precedentă.






