Bursa a crescut, ieri, cu 7,95% și a recuperat o mică parte din pierderea severă, de 26,86%, înregistrată în săptămâna anterioară, iar acțiunile celor cinci SIF-uri au urcat cu 10,9%, după ce în ultimele cinci ședințe s-au prăbușit cu 44,75%.
Bursa a deschis ziua în creștere cu 7,23% și, în numai jumătate de oră, indicele general a urcat la punctul maxim al zilei, respectiv cu 8,7% peste referință, însă pe volume reduse de tranzacționare. De la acest moment, odată cu apariția mai multor vânzători în piață, prețurile au început să scadă ușor, iar cu puțin înainte de ora 15:00 a atins minimul zilei, când pentru scurt timp cotațiile s-au plasat cu numai 2,6% peste referință.
Primele zece acțiuni în funcție de lichiditate au încheiat ședința cu un plus de 8,49%, după ce imediat după deschidere cotațiile au urcat cu 9,4%, la cel mai mare nivel al ședinței.