Mai multe bunuri aflate în administrarea Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava urmează a fi trecute din domeniul public în domeniul privat al județului, în vederea scoaterii lor din funcțiune, casării și valorificării. Hotărârea va fi supusă aprobării în ședința de astăzi a Consiliului Județean. Vicepreședintele PSD al administrației județene, Alexandru Rădulescu, a spus că printre bunurile unității spitalicești care urmează să fie casate și valorificate se află o bucătărie furajeră, un beci, un punct termic, două magazii, o seră, un foișor, un garaj, un depozit de carburanți și o rampă din beton. El a adăugat că aceste mijloace fixe au o durată de funcționare depășită și sunt într-o stare avansată de uzură. Vicepreședintele Rădulescu a mai spus că valoarea bunurilor este de 188.316 lei, iar sumele rezultate din valorificarea lor, după deducerea cheltuielilor aferente, vor fi virate la bugetul județului Suceava.