Poliția de Frontieră Rădăuți

Bunuri de peste 57 miliarde de lei indisponibilizate la frontiera cu Ucraina

Directorul adjunct al Direcției Poliția de Frontieră Rădăuți, subcomisar Marcel Simion, a afirmat că prioritățile din primul semestru al anului 2006 în activitatea Direcției au fost constituite de obiectivele stabilite la nivelul conducerii Poliției de Frontieră Române, priorități legate de continuarea acțiunilor pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și descoperirea persoanelor care săvârșesc fapte ilegale transfrontaliere, intensificarea colaborării interne cu celelalte structuri ce au competențe în combaterea infracționalității transfrontaliere și cu cele ale țării vecine, contracararea corupției în rândul personalului propriu, precum și continuarea profesionalizării prin specializări pe domenii de infracționalitate, îmbunătățirea managementului și derularea unui sistem eficient de control sprijin și îndrumare. Subcomisarul Simion a precizat că în primele șase luni din an polițiștii de frontieră de la DPF Rădăuți nu au permis intrarea în țară a 1821 cetățeni străini, în special pentru nerespectarea normelor regimului vamal și pentru nereguli în documentele de călătorie. În perioada amintită au fost instrumentate 250 de cauze penale și au fost constatate și sancționate un număr de 1409 fapte contravenționale, valoarea amenzilor fiind de peste 546 milioane de lei vechi. Directorul adjunct de la DPF Rădăuți a mai spus că au fost organizate 11 ședințe de lucru și 66 de întrevederi de frontieră cu partea ucraineană, evidențiind relațiile foarte bune cu colegii din țara vecină. În același timp au fost înregistrate peste 300 de acțiuni cu alte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, dar și din alte ministere, iar cooperarea cu acestea s-a realizat în mod continuu, fiind concretizată prin schimb de date și informații, prin misiuni comune de prevenire și combatere a infracționalității transfrontaliere. Acesta a ținut să remarce relațiile deosebite dintre Poliția de Frontieră Rădăuți și Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, dar și cele cu Poliția Municipiului și Inspectoratul Județean de Poliție Suceava. De la începutul anului 2006, polițiștii de frontieră au indisponibilizat bunuri de peste 57 miliarde de lei și nu au permis intrarea în țară a unor mărfuri de aproximativ 20 de miliarde. Potrivit celor afirmate de către subcomisarul Simion, conducerea Direcției și-a propus pentru perioada imediat următoare întărirea acțiunilor de prevenire și control pentru limitarea și stoparea criminalității, în general a criminalității organizate, economico-financiare, dar și a corupției, efectuarea unor studii în scopul creșterii eficienței în descoperirea și sancționarea încălcărilor la regimul juridic al frontierei, combaterea fermă a corupției în rândul personalului propriu, specializarea cadrelor, precum și impunerea unui comportament modern și eficient de muncă în îndeplinirea sarcinilor și obligațiilor față de instituție și față de țară.

Recomandări

”Vacanță” prelungită cu 30 de zile în arest pentru polițistul de frontieră acuzat că aducea droguri din Ucraina și le vindea la ”negru”

Patru șerifi din Florida, SUA, au discutat cu prefectul Traian Andronachi despre combaterea criminalității transfrontaliere

Patru șerifi americani au discutat cu autoritățile județene despre combaterea criminalității transfrontaliere
Patru șerifi americani au discutat cu autoritățile județene despre combaterea criminalității transfrontaliere

Mandat de arestare prelungit încă 30 de zile pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc

Șoldan a solicitat, în prezența șefului Poliției de Frontieră și al Inspectoratului Teritorial din Sighet, mutarea sediului acestei instituții din Maramureș în Suceava

Gheorghe Șoldan vrea ca la Rădăuți să funcționeze Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava
Gheorghe Șoldan vrea ca la Rădăuți să funcționeze Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava