Cercetări poliție

Bunuri de 30.000 de lei, furate dintr-o balastieră din Verești



Bunuri de aproape 30.000 de lei au fost furate dintr-o balastieră de pe raza comunei Verești, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Furtul a fost reclamat sâmbătă după-amiază, iar fapta s-ar fi comis în intervalul 27 octombrie -17 noiembrie.
Balastiera aparține unei societăți din Verești, aflată în lichidare judiciară.
Potrivit poliției, din incinta balastierei s-au furat cinci motoare și un generator electric, bandă transportoare din cauciuc în lungime totală de 30 metri liniari, 40 role metalice pentru benzile transportoare.
De asemenea, au fost distruse două benzi transportatoare.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.