Bunul Raul și urâtul



Mi-am îngăduit să pocesc titlul cunoscutului spaghetti-western cu Clint Eastwood (Bunul, răul și urâtul), pentru a alătura două personaje altfel oarecum despărțite. Raul Rusescu este golgeterul liderului, omul de execuție din gheata căruia au plecat niște goluri fără de care Becali n-ar fi avut puseuri periculoase pentru sănătatea lui, dar și pentru a noastră. Iar urâtul, de mai mulți sau mai puțini microbiști, este domnul Piți. Acesta a selecționat toată echipa Stelei, mai puțin cel mai important om al ei! Acum, nimeni n-ar fi pretins neapărat să și joace, dar măcar să fie acolo unde merita cu prisosință să fie. În schimb, ca să fie treaba treabă, domnul Piți l-a chemat, iarăși, pe Cociș! Vasăzică, o luăm de la capăt. Cu astea două prezențe, Cociș ar putea atinge 50 de selecții sub tricolor. Vă dați seama, se va spune peste ani, trebuie să fi fost ceva de capul lui, altfel n-ajungea el la 50 de selecții! Practic, nici un alt mijlocaș din lotul actual nu are nici măcar jumătate din numărul lui de selecții… Eu cred că el este un băiat foarte respectuos, care se uită la domnul Piți ca la tata antrenorilor, acesta fiind, iată, un motiv suficient pentru selecție repetată. Iar în ultimul timp văd că îi calcă pe urme și Valerică Găman.
Altfel consecvent, selecționerul mai comite pe furiș și unele inconsecvențe. Nu spunea el că Sânmărtean nu are loc la națională doar fiindcă acolo, pe acel post, joacă Tănase? Na poftim, Tănase nu mai e. Dar nici Sânmărtean nu e. Iar dacă nu e, nu e. Să nu ne mai batem capul, de-astea vom avea mereu în fotbalul românesc, mai bine să vedem ce putem scoate din cele două meciuri. Din ce văd pe la casele de pariuri, ăștia ne subestimează rău. Cota pentru victoria Turciei se învârte pe la 1,60-1,65. Eu n-aș fi coborât mult sub 2,00 la meciul ăsta, poate un 1,90 pentru turci. Deci premise pentru a le face viața grea. Cu Olanda stăm și mai rău, chiar dacă jucăm acasă, victoria portocaliilor fiind cotată pe la 1,55. Dar la ce absențe are lotul lui van Gaal, și aici ar fi loc de mai bine. Nu se știe dacă nu cumva două puncte ar fi mai bune decât trei!