Bunul părinte Mitrofan

S-a născut la 18 iulie 1927 în satul Nicolae Bălcescu, comuna Flămânzi, din ținutul Botoșanilor. Părinții Rozalia și Vasile erau agricultori. La Sfântul Botez a primit numele de Mihai.
Pe când era încă un copil, a intrat ca frate începător în obștea Mănăstirii Neamț, unde a trecut prin aproape toate ascultările monahale. A fost atras în perioada șederii la Neamț de tipografie, unde a lucrat mai mulți ani.
În anul 1949, în vremea stăreției arhimandritului Melchisedec Dumitriu a fost tuns în monahism, având ca naș de călugărie pe protosinghelul Nifon Corduneanu, schimbându-i-se numele din Mihai în Mitrofan.
În perioada următoare, monahul Mitrofan a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț și apoi Facultatea de Teologie din București, absolvind în 1959.
Diacon fiind i s-a încredințat în același an stăreția Mănăstirii Bistrița – Neamț, până în 1961 când a fost transferat ghid la Mănăstirea Neamț.
Mare ctitor restaurator al Mănăstirii Cetățuia.
În 1968, ajunge stareț al Mănăstirii Cetățuia – Iași, unde a rămas până în ultima clipă a vieții sale. În vremea stăreției sale, Mănăstirea Cetățuia a fost reparată în întregime. La această biserică s-a refăcut acoperișul cu tablă de zinc, apoi exteriorul, interiorul, s-a pardosit cu marmură, s-a adus mobilier nou, veșminte, vase de cult etc. S-au refăcut casa domnească, stăreția, casa cu sala gotică (în care s-a amenajat un paraclis), clopotnița, baia turcească, zidurile etc. S-au construit, în afara incintei mănăstirii, chilii pentru monahi și s-a amenajat o modernă gospodărie anexă. Pe lângă toate acestea, starețul Mitrofan s-a îngrijit și de spatiile verzi, plantând tot felul de arbuști și flori, turnând și alei de beton în incintă și în tot spațiul dimprejurul mănăstirii. Pentru toate acestea, el poate fi socotit mare ctitor restaurator al Mănăstirii Cetățuia.
13 ani de la trecerea sa la Domnul.
Din anul 1982, arhimandritului Mitrofan i s-a încredințat și ascultarea de exarh al mănăstirilor Moldovei, în care calitate a participat la numeroase hramuri de mănăstiri, sfințiri de biserici, călugării, înmormântări, ca delegat al chiriarhului locului.
Pentru a rezolva problemele legate de exarhat, a venit în dimineața zilei de 15 iunie 1995 la birou. La prânz, a suferit un accident cerebral, a fost dus la Spitalul de Neurochirurgie din Iași unde a trecut în cealaltă lume în dimineața zilei următoare. Vestea morții sale a îndurerat pe mulți dintre cei care l-au cunoscut și prețuit.
Corpul său neînsuflețit a fost așezat în biserica mănăstirii refăcută de cuvioșia sa, la căpătâiul său rugându-se, în acele zile ierarhi, preoți, monahi și cunoscuți. Multe coroane și buchete de flori au fost aduse din partea Centrului eparhial Iași, a mănăstirilor din Eparhie, a unor instituții și a celor apropiați.
Slujba înmormântării călugărilor a fost oficiată duminică, 18 iunie, la Mănăstirea Cetățuia, de IPS Părinte Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care în cuvântul rostit a arătat că arhim. Mitrofan a fost un exarh milostiv, un stareț gospodar și binefăcător pentru multă lume. Cu ochii înlăcrimați, arhipăstorul Moldovei i-a pomenit faptele merituoase și și-a luat rămas bun de la sfinția sa, alături de un foarte mare sobor de preoți și diaconi și mulțimea de credincioși.
Prețuit de călugări și oameni de cultură.
În ciuda ploii, mulți cunoscuți și prieteni, stareți și starețe, consilieri și slujitori ai Catedralei mitropolitane, preoți din Iași și din alte părți s-au rugat pentru odihna arhimandritului Mitrofan. Purtat pe umeri de către ucenici apropiați, sicriul cu trupul neînsuflețit a făcut înconjurul bisericii, după care a fost așezat în cripta din incinta mănăstirii, zidită în ajunul înmormântării.
Arhimandritul Mitrofan Băltuță a fost un om prețuit în aceeași măsură de frații din cinul căruia i-a aparținut, de numeroși oameni de cultură (ar putea fi amintite aici o sumedenie de nume cu deosebită rezonanță în spațiul cultural ieșean și nu numai) cu care avea strânse legături de prietenie și, nu în ultimul rând, de mai mulți ierarhi și preoți ai Bisericii noastre, care l-au cunoscut sau chiar i-au fost colegi de studii.
Arhimandritul Mitrofan Băltuță, trecut din această lume pe neașteptate, rămâne în sufletele noastre ca un monah iubitor de pace, prieten, părinte bun și binefăcător al multora, chemat la Dumnezeu întru împărăția Sa să primească cununa cea neveștejită și răsplata multelor sale osteneli.
Îi făcea pe toți părtași de bunătatea sa.
Cu toată vigoarea lor, uneori și copacii cei mai falnici cad la pământ. Așa s-a întâmplat în dimineața zilei de 16 iunie. A căzut răpus de un trăsnet năprasnic un stejar din Flămânzii Botoșanilor, sub a cărui umbră se odihneau mulți călători pe cale. La ușa cuvioșiei sale venea multă lume. Oameni necăjiți ce căutau ajutor, monahi și monahii de la multe mănăstiri și schituri. Veneau și oameni de diferite categorii, și profesori care-l simțeau aproape și se bucurau să-l numească prieten și părinte. Discret, îi făcea pe toți părtași de bunătatea sa. Înlăturase din calea comunicării cu semenii orice barieră. Îi simțea pe toți apropiați și în orice situație avea o vorbă bună și un sfat înțelept.
Cu câțiva ani în urmă, căutând date pentru o lucrare în arhiva Mănăstirii Neamț, l-am găsit în actele anului 1953 printre viețuitorii Schitului Vovidenia, cu ascultarea la casa mitropolitului Visarion Puiu. Îl cunoscuse pe acest luminat ierarh și apoi, vreme de câțiva ani, îi îngrijise casa din vecinătatea mănăstirii.
În ziua când i s-a întâmplat accidentul cerebral, am stat mult de vorbă cu el. I-a evocat atunci pe profesorii săi Benedict Ghiuș,
Nicodim Sachelarie, Petroniu Tănase și a amintit de bucuriile sale de la seminarul nemțean. Era plin de voie bună și niciodată n-aș fi crezut că, peste doar două ceasuri, sănătatea sa va da semne că nu se va reabilita.
S-a retras din această lume trecătoare pe neașteptate, discret, așa cum a și trăit.
Greu îmi este să înțeleg că nu-l voi mai întâlni, că nu-i voi mai vedea chipul luminat și zâmbetul curat. În ziua înmormântării sale, la
Cetățuia lumina era puțină. Văzduhul era întunecat. Părintele Mitrofan parcă luase cu el, într-o altă lume, lumina pe care până atunci o împrăștiase în jurul său. Plecase într-o lume mai bună, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.
Cred că mulți dintre noi își vor aduce aminte de el cu respect și-l vor pomeni pururea, numindu-l bunul și neuitatul nostru părinte Mitrofan.
(arhim. Timotei AIOANEI)