Monitorul de Suceava vă prezintă în serial istoricul așezărilor din Bucovina, lucrarea „Povestea așezărilor bucovinene”, semnată de Ion Drăgușanul. Așa cum spune autorul, „povestea fiecărei așezări este extrem de importantă și constituie pentru noi un patrimoniu obștesc pe care nu avem dreptul să-l ignorăm”.
Buninții și Bârnova Mihovenilor. O parte a satului Mihoveni de astăzi, s-a numit, în vechime, Buninți, cealaltă parte, dinspre Șcheia, numindu-se Bârnova, numele venind de la cele două pâraie, care străbat Mihovenii, Bârnova și Buninți. Cele două cătune, „cu vad de moară și cu eleșteu”, au fost întărite, în 1654, de Gheorghe Ștefan Voievod, mănăstirii Dragomirna. Hotarul comun al celor două sate „ce aparțin mănăstirii Dragomirna”, deoarece satele „se află alături”, cuprinde, în 1783, următoarele repere toponimice: Dumbrava, în hotar cu Șcheia, iar „de aici Bârnova merge alături cu Șcheia, de-a lungul Dumbrăvii, care rămâne în stânga, înainte, puțin în jos, printr-o vale mică, prin care curge apa dintr-un izvor, ce se află în hotarul Bârnovei, apoi iar în sus, spre două pietre de hotar, aflate îngropate alături, care au stat drept în fața mănăstirii Sf. Ilie, ce se vede, în dreapta, în pădure, peste care s-a ridicat o movilă de hotar, despărțitoare a pământurilor Bârnovei de cele ale Șcheii. De aici, linia de hotar se îndreaptă puțin spre stânga, către deal, prin tufiș, în sus, până la marginea acestui tufiș, unde, deoarece pământul era prea pietros și nu s-a putut ridica o movilă de hotar, s-a îngropat o piatră de hotar și s-au turnat sub dânsa semnele obișnuite, ca cioburi, cărbuni. De la această piatră de hotar, ce se află pe deal, se trage linia de hotar, prin tufiș, drept în jos și peste câteva câmpuri, care se află în șes, până la o movilă de hotar ce s-a ridicat acolo, despărțitoare a câmpurilor Bârnovei de cele ale Șcheii. De aici, linia de hotar se întinde drept spre râul Sucevei, care formează hotarul natural al ambelor sate, Bârnova și Buninți, până acolo sus, unde s-a început hotărnicirea.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bârnova, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „6 – toată suma caselor”, însemnând o femeie săracă și 5 birnici. Pentru Buninți[2], sat cu salvogvardia preînălțatului Graf, era „51 – toată suma caselor”, însemnând 23 scutelnici ai mănăstirii Dragomirna, 2 pușcași, 2 volintiri, 2 femei sărace, 1 nevolnic și 19 scutelnici mănăstirești cu salvogvardie.
În 1775, satul Bârnova avea 6 familii de țărani, iar satul Buninți, deja numit și Mihoveni, avea 1 popă și 36 familii de țărani.
Conform Consignațiunii lui Enzemberg, la Bârnova s-au stabilit, între anii 1763-1777, emigranții bistrițeni Dimitrie Ungurean, Uno Birău, Vasile și Grigore Moroșan, Alexa Morariu, Ion și Filimon Moldovan.
La Buninți, s-au stabilit, între anii 1761-1778, George Moroșan (Sf. Petru), Toader Moldovan (Sigău), Vasile a lui Alexa (Chiraleș), George Gridon (Osorhei), Zaharie Moldovan (Bârlea), Lupu Moldovan (Țigău), Pascu Moldovan (Șirioara), Dumitru Giosan (Chiraleș), George Ungurean (Chiraleș), Andrei Sava (Berghia), Lupu Moroșan (Borșa), Grigori și Filip Moroșan (Ciscu de Sus), Gavril Olariu (Ciscu de Jos), Ion Moroșan (Sârbi), Ion Ungurean (Fritiul de Sus), George Moisiu (Chistelec), Andrei Bodnariu (Cișut) și Nicolai Chende, diacon (Bungard).
Conform lui Werenka, satul Mihoveni, incluzând cele două cătune, avea, în 1774, 18 familii, iar în 1784, în baza emigrației transilvane, 70 de gospodării.
În 1890, Mihovenii aveau 1.049 locuitori, primar al comunei fiind Mihail Popinciuc.
Însoțirea de credit rural, tip Raiffeisen, s-a constituit, la „Mihoveni cu Buninț”, în 1903, sub președinția lui S. Lazarovici, cu George Muranovici – director, cu Leon Dârja – vistiernic, și cu membrii Iacob Gherman și Vasile Popinciuc (consemnat Pepenciuc).
BURLA. Satul Burla a fost, întotdeauna, un cătun al Volovățului, uneori populat, alteori nu. Recensămintele austriece din anii 1774, 1775 și 1778 nu-l menționează, Daniel Werenka reținând, pentru anul 1785, numai câteva case împrăștiate.
În 1843, biserica din Burla, cu 1.077 enoriași, era slujită de parohul Nicolai Popescul. În 1876, biserica din Burla avea 1.830 enoriași, păstoriți de parohul Thomas Renney de Herșeni.
Biserica din Burla, construită în 1803, îl avea paroh, în 1907, pe Emilian Vasilovschi, născut în 1864, preot din 1890, cantor fiind, din 1896, Ipolit Hnidei, născut în 1871.
Din 1899, a funcționat la Burla o școală cu 4 clase[3].
Adunând „cântece populare românești din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[4], în 1940, Alexandru Voevidca a cules folclor și de la Odochia Torac (41 ani în 1909) din Burla.
Abia evidențele Prefecturii județului Rădăuți, din 1939, menționează două cătune ale satului, Lupășteni și Bodnăreni, părțile satului Burla numindu-se, pe atunci, Cărlășeni, Ciuperceni, Juravleni și Mostineni, după numele unor neamuri cu preponderență în zonă.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 342
[2] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 352
[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 47, 1876 p. 49, 1907 p. 121
[4] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940