Monitorul de Suceava vă prezintă în serial istoricul așezărilor din Bucovina, lucrarea „Povestea așezărilor bucovinene”, semnată de Ion Drăgușanul. Așa cum spune autorul, „povestea fiecărei așezări este extrem de importantă și constituie pentru noi un patrimoniu obștesc pe care nu avem dreptul să-l ignorăm”.
BUNEȘTI. Până în 14 martie 1743, jumătate din satul Bunești aparținea fostului mare sulger Adam Luca, cel care o cumpărase „de la Savin, ginerele lui Miron Hăjdău”, dar Luca Adam vinde jumătatea aceea de sat, „pentru 450 lei bani gata”, nepotului lui, Constantin Ciudin medelnicer.
Fata lui Constantin Ciudin, Maria, avea să vândă, în 4 decembrie 1766, „jumătatea de sus a satului Bunești, cu eleșteu, pentru 600 lei bani gata” fratelui tatălui ei, Iuon Ciudin căpitan.
Cealaltă jumătate de sat Bunești a aparținut, până în 15 august 1753, lui Constantin Line, care a făcut un schimb de moșii cu Ursachi Davidel, primind în loc o jumătate din satul Concești din ținutul Dorohoiului.
În 15 iunie 1764, partea de sat a lui Davidel aparținea ginerelui său, Vasile Ciure, care se plâgea de o împresurare răzeșească.
Satul, tăiat în două, în 1775, de granița Bucovinei și a Moldovei, pare să fi existat, odată cu vatra dispărută a Borghineștilor, încă din 1448, dar ca și Borghineștii, rămâne, mai mereu, „seliște pustie”, în vecinătatea Bosancilor.
Hotarnica Buneștilor s-a făcut în 2 noiembrie 1771, hotarul începând „la vârful dealului numit vizunie, de aici la răsărit, peste curmătură, la Petia, până la drumul mare al Sucevii, de aici la drumul podișoarelor, la deal, spre Nimerceni, peste câmp, peste o curmătură, până la piscul dealului, deasupra lacului rațelor, de aici spre Burghinești, la dealul zis crucea Armanului, la iazul Buneștilor, la o scursură zisă Rovină, peste pârâul Buneștilor, până la piscul zis vizunie, unde s-a început hotarul”.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Buneștii, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „16 – toată suma caselor”, însemnând 1 mazil, 3 argați și păstori ai lui, 3 țigani, 5 case pustii și 4 birnici.
În 1775, satul Bunești, din Ocolul Moldovenesc, avea 1 popă și doar 6 familii de țărani.
Într-o hotarnică a seliștei satului dispărut Bodeni, din 26 septembrie 1783, este menționat și satul Bunești, alături de Nemerceni și Borghinești.
Partea Buneștilor din Regatul României avea să aparțină neamului Gorovei, cărturarul Artur Gorovei, prefect al județului Suceava (din afara Bucovinei) lăsând multe mărturii despre Buneștii lui. Dintre Bucovineni, doar Ion Grămadă a scris o superbă povestire despre buneșteanul Mihalache Trăsnea, om bogat, dar pe cuvântul căruia „se putea zidi biserică”.
În 28 decembrie 1795, Vasile Ciudin și jupâneasa Ileana dau jumătate din satul Bunești, partea de jos, lui Theodorachi Ciure, primind, la schimb, jumătate din satul Tâmpești. Ciure va dărui moșia Bunești, în 2 septembrie 1832, ginerelui său, Costache Stamate, așa cum promisese la cununia fetei sale, Ecaterina.
În 3 iulie 1855, în baza unui act de cumpărare din 23 iunie 1855, Adalbert Brzorad devine stăpân a moșiei din Bunești care aparținuse basarabeanului Constantin cavaler de Stamati.
În 1876, Bunești făcea parte, împreună cu Litenii lui Bogdan și Zahareștii, din comuna bisericească Zaharești. În 1907, exista o biserică în Bunești, patronată de Iacov Nedei, dar Buneștii încă țineau de comuna bisericească Liteni[2].
Adunând „cântece populare românești din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[3], în 1940, Alexandru Voevidca a cules folclor și de la Anița lui Toader Morari (17 ani în 1908) din Bunești.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 349
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 50, 1876 p. 40, 1907 p. 156
[3] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940