Bundesbank: UE trebuie să lase statele cu probleme financiare să intre în faliment



Uniunea Europeană (UE) trebuie să permită intrarea în faliment a statelor cu probleme financiare, a declarat Jens Weidmann, șeful băcii centrale a Germaniei și membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE).
Consolidarea bugetară prin reduceri de cheltuieli susține creșterea economică, încrederea investitorilor și reducerea dobânzilor, a spus el, citat de cotidianul the Guardian.
Pe de altă parte, niveluri prea ridicate ale îndatorării publice ar afecta creșterea.
De asemenea, îndatorarea publică prea mare poate distrage atenția băncilor centrale de la obiectivul menținerii stabilității prețurilor.
Șeful Bundesbank este unul dintre membrii BCE care se opun intervenției mai puternice a băncii centrale pentru susținerea țărilor cu probleme din zona euro.
Bănci centrale mari, precum cele din SUA și Marea Britanie, au recurs la introducerea de lichidități masive în sectorul financiar și la achiziții de obligațiuni, pentru susținerea economiilor naționale și a guvernelor îndatorate puternic. Intervențiile BCE au fost mai reduse, în parte din cauza opoziției Bundesbank și a Germaniei.