Bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu

Din Evanghelia Duminicii a XI-a după Rusalii înțelegem că Dumnezeu este în același timp milostiv și drept. Când ne pocăim și cerem să ne ierte păcatele, El este bun, milostiv și iertător. Când noi însă nesocotim bunătatea Lui, și, în mod viclean și egoist, doar profităm de ea, dar la rândul nostru nu arătăm bunătate față de semenii noștri, adică nesocotim iertarea Lui și nu o facem roditoare față de oameni, atunci Dumnezeu ne arată dreptatea Sa spre îndreptarea noastră și a celor asemenea nouă. Deci, Dumnezeu este milostiv, dar și drept, iertător, dar și îndreptător, în înțelesul că nu trece cu vederea păcatul, ci cheamă la pocăința spre îndreptare. Astfel, Dumnezeu Cel milostiv și iertător îl responsabilizează pe omul nemilostiv și neiertător, aducându-i aminte cât de mult pierde spiritual dacă nu este și el iertător asemenea lui Dumnezeu.
Toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu, dar la asemănarea cu Dumnezeu ajung numai cei ce trăiesc în comuniune cu El și împlinesc voia Lui, adică numai sfinții. Prin urmare, omul care nu iartă altora greșelile lor nu poate dobândi sfințenia care vine de la Dumnezeu. Atât de mult ne asemănăm cu Dumnezeu câtă iubire sfântă și milostivă adunăm în sufletul nostru, prin pocăință și iertare, prin rugăciune și prin fapte bune. Oamenii sfinți sunt milostivi ca Dumnezeu Cel milostiv, sunt iertători ca Dumnezeu Cel iertător, însă ei sunt și drepți sau îndreptători ai altora, precum și Dumnezeu este drept și îndreptător al celor ce rătăcesc sau greșesc, cu voie sau fără voie.
Iubirea milostivă a lui Dumnezeu precede dreptatea Lui
Evanghelia ne mai învață că iubirea milostivă a lui Dumnezeu precede dreptatea Lui. Mai întâi, din iubire milostivă, El iartă pe cei păcătoși, însă ceartă pe cei ce nesocotesc iubirea Lui iertătoare și nu o arată semenilor prin iertare și fapte bune. Deci, iertarea păcatelor este condiționată de iertarea semenilor. Vedem acest lucru în rugăciunea Tatăl nostru: „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” (Matei 6, 12), sau în alte locuri din Sfânta Scriptură a Noului Testament: „Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 14-15); „Fiți buni între voi și milostivi, iertând unul altuia, precum și Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos” (Efeseni 4, 32); „Îngăduiți-vă unii pe alții și iertând unii altora dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați” (Coloseni 3, 13).
De asemenea, urmând învățăturii Sfintei Evanghelii, Sfinții Părinți arată importanța iertării aproapelui pentru ca omul să poată dobândi iertarea păcatelor: „Precum vom fi noi față de frații noștri, așa va fi Domnul față de noi” 1; sau: „Ascultă cu luare aminte: când tu ierți vrăjmașului greșalele pe care le-a făcut el împotriva ta, ți se vor ierta și ție păcatele pe care le-ai săvârșit împotriva lui Dumnezeu. Acestea din urmă sunt multe și abia de iertat, iară cele dintâi sunt chiar ușor de iertat. Păcatele tale împotriva lui Dumnezeu sunt cei zece mii de talanți din Evanghelie; iară păcatele aproapelui împotriva ta numai cei o sută de dinari. Dacă tu ierți aproapelui tău cei o sută de dinari, se vor ierta și ție cei zece mii de talanți”.
Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul zice: „Să ne iubim așadar unii pe alții, și vom fi iubiți de Dumnezeu. Să fim cu îndelungă-răbdare întreolaltă, și va fi și El cu îndelungă-răbdare față de păcatele noastre. Să nu răsplătim răul cu rău, și nu vom primi după păcatele noastre. Căci iertarea greșelilor noastre o aflăm în iertarea fraților. Iar mila lui Dumnezeu e ascunsă în milostivirea noastră față de aproapele. De aceea a zis Domnul: „Iertați și vi se va ierta vouă” (Luca 6, 37). Și iarăși: „De veți ierta oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel din ceruri va ierta vouă greșelile voastre” (Matei 6, 14). Sau: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Sau: „Cu ce măsură veți măsura, cu aceea se va măsura vouă” (Matei 7, 2). Iată, ne-a dăruit nouă Domnul chip de mântuire și ne-a dat nouă putere veșnică de a ne face fii ai lui Dumnezeu. Prin urmare, în voia noastră stă mântuirea noastră”.
Iertăm greșelile altora, pentru a fi în pace și comuniune cu toți oamenii
Înțelegem, așadar, că trebuie să ne iertăm unii pe alții pentru ca și Dumnezeu să ne ierte păcatele sau greșelile noastre. Iertăm greșelile altora, pentru a fi în pace și comuniune cu toți oamenii și pentru a ne asemăna cu Dumnezeu Cel Milostiv și Iertător. Prin aceasta, Evanghelia ne învață că relația omului cu Dumnezeu depinde de relația lui cu semenii săi, că omul nu se poate apropia de Dumnezeu nesocotind pe aproapele său. Întrucât fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu îndreptat spre umanitate, există o legătură sfântă între Dumnezeu și fiecare om. Modul și măsura în care omul arată iubire față de semenii săi contribuie mult la construirea, cultivarea și aprofundarea relației lui de comuniune cu Dumnezeu, Creatorul universului și al omului.
Nimeni nu poate avea vreun folos în urma nevoințelor duhovnicești, ca luptă duhovnicească pentru curățirea de păcate și de luminare a sufletului, fără iertare, deoarece prin iertarea altora se cultivă smerenia omului dornic de-a trăi în iubire milostivă. Acest lucru îl auzim cel mai bine din gura Sfântului Apostol Pavel: „De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește” (I Corinteni 13, 1-3).
Iar iertarea aproapelui implică adesea o răstignire a propriului egoism și deschide sufletul spre o nouă stare de comunicare și comuniune a omului cu Dumnezeu și cu semenii. Prin iertarea cuiva se recunoaște că persoana respectivă nu poate fi redusă la fapta rea pe care a săvârșit-o la un moment dat, ci se consideră că îndreptându-se ar putea săvârși multe fapte bune.
Iertare, responsabilizare, milostivire, dreptate
În concluzie, putem constata că Evanghelia acestei duminici este una a iertării, dar și una a responsabilizării, o Evanghelie a milostivirii, dar și a dreptății, o Evanghelie în care Dumnezeu, deși este milostiv și îndelung răbdător, totuși nu trece cu vederea nerecunoștința noastră pentru iertarea primită de la El, adică nu este nepăsător când vede insensibilitatea noastră față de iubirea Lui milostivă și iertătoare. De ce? Pentru că El nu voiește ca iubirea Lui să se oprească la noi, ci dorește ca iubirea Lui să ajungă prin noi la alții, ca noi să devenim asemenea lui Dumnezeu Cel milostiv și iertător. Evanghelia ne îndeamnă, așadar, să înmulțim binele, nu să-l limităm. Iar făcând aceasta, creștem duhovnicește și ne sfințim, adică devenim cu adevărat oameni ai lui Dumnezeu, întrucât iubirea Lui milostivă se arată altora prin noi, când iertăm și noi altora greșelile lor.
Să ne gândim mereu că iertarea noastră din partea lui Dumnezeu este condiționată de iertarea greșelilor semenilor noștri de către noi. Dumnezeu voiește ca noi să fim milostivi, să fim răbdători și iertători, iar când iubirea milostivă și iertătoare devine lumina vieții noastre, atunci se schimbă în bine și relațiile între oameni. Astfel se oprește violența, se stinge ura, se înlocuiește răutatea cu bunătatea și se schimbă „iadul” vieții noastre în „bucurie a raiului”, prin luminarea minții și a inimii noastre încă din viața aceasta pământească.
Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dăruiască puterea de a ierta greșelile semenilor noștri, gândindu-ne cât de mari sunt greșelile noastre pe care ni le iartă El, în timp ce noi nu suntem în stare să iertăm nici greșelile mici ale semenilor noștri. Având lumina Evangheliei de azi adunată în sufletele noastre, să ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl zicând: „Și ne iartă păcatele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean” (Matei 6, 12-13). Amin!
(† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)