Bunătatea prințesei

Bunătatea n-are vârstă, culoare, nu știe geografie și nu face calcule. Ea este adevărata frumusețe a sufletului. Am citit în cartea unui mare pedagog pe care l-au avut românii, Simion Mehedinți, ceva despre bunătatea oamenilor din diferite locuri de pe glob. Exemplele din neamul nostru sunt incredibile. Înainte de al Doilea Război Mondial, vara, copiii întorceau pietrele din aleea care străbătea curtea casei ca nu cumva acestea, stând prea mult pe o parte, să se ardă. În Grecia am întâlnit alte modele de bunătate. Un preot făcuse atâta milostenie, că la înmormântare nu aveau cu ce să-l îngroape, dar l-au plâns toți săracii din regiune. Ei mărturiseau: „Mie mi-a cumpărat un cal, mie mi-a luat o capră când aveam copilul bolnav, eu am mâncat lapte de la vaca pe care am primit-o de la el“.
Pentru că nu vreau să fiu socotit părtinitor față de răsăriteni, pilda de astăzi ne aduce înainte un model de bunătate din Occident. E drept, cam vechi, din Evul Mediu.
O prințesă vestită din dinastia Bourbonilor, voind să-și facă o operație la mână, chemă la palat pe unul din cei mai renumiți medici din Paris. Acest doctor ilustru, foarte bun și priceput în meseria lui, din păcate n-a cusut cu atenția obișnuită rana și mâna prințesei s-a umflat îngrozitor. Astfel încât a trebuit să i-o taie în scurt timp. Dar mâna era deja infectată și operația nu a reușit cum se dorea. Peste câteva zile, prințesa se afla pe patul de moarte.
Dându-și seama că nu mai avea mult de trăit, în ziua dinaintea morții ea și-a chemat avocatul, care i-a făcut testamentul după dorința ei. Ce conținea documentul? Între multele persoane, rude, prieteni cărora le oferea câte ceva din avuțiile sale se afla și doctorul care o operase. În dreptul lui erau scrise următoarele cuvinte: „Las medicului care m-a operat și care fără voia lui a fost pricina morții mele, un venit pe viață de 2.000 de franci aur. Iar aceasta fiindcă prevăd că datorită acestei întâmplări, bolnavii nu vor mai apela la el. Și eu nu vreau ca din pricina morții mele să ajungă a muri de foame!“
(Adaptare de Augustin PĂUNOIU, după o pildă din volumul „Istorioare moral-religioase“, pr. Valeriu Dobrescu, Parohia „Sfânta Treime“, Azuga, 2007)