Bunătatea creației

Fiind realizarea planului lui Dumnezeu, din veci, și opera lui Dum­nezeu care este atotperfect și bun, lumea nu poate fi decât bună. Dum­nezeu nu poate crea ceva rău și imperfect, întrucât aceasta ar fi în con­tradicție cu Dumnezeu însuși care, în ființa Sa, este iubire desăvârșită. Din punct de vedere fizic, în lume există o anumită ordine și armo­nie, precum și tot felul de bunuri necesare vieții omenești. Aceasta ne determină să afirmăm că și din punct de vedere fizic lumea este bună. Dar ea este bună și din punct de vedere spiritual, întrucât în ea progre­săm pe calea mântuirii și dobândim fericirea veșnică.
De bunătatea lumii ne încredințează Sfânta Scriptură când zice: „Și a privit Dumnezeu la toate câte făcuse și iată, erau bune foarte” (Fac, 1, 31).
Răul din lume, opera ființelor raționale
Răul din lume nu este opera lui Dumnezeu, ci a ființelor raționale (mai întâi a diavolului și apoi a omului), care au păcătuit și prin aceasta s-au abătut de la izvorul binelui. De aceea, răul este, în primul rând, de ordin moral. Răul fizic (durerile fizice și moartea) nu sunt decât o conse­cință a răului moral. Sfinții părinți spun că răul nu are ființă, întrucât nu este creat de Dumnezeu, iar ființa au numai cele create de Dumne­zeu. Râul nu este o entitate, ci numai o lipsă a binelui. Nu este legat ființial de o realitate și nu face parte integranta din vreo creatură. El constă în îndepărtarea omului de la bine.
Omul, deși poate săvârși răul, nu poate totuși zădărnici scopul ge­neral al creației, căci Dumnezeu poartă de grijă creației, conducând-o spre țintă ei finală, limitând, în acest sens, puterea răului sau direcționându-l în așa fel ca să nu tulbure ordinea generală a lumii, ci chiar să servească în planul general al ei.
Deci, răul nu există ca principiu, ci ține de o persoană, adică vine de la o persoană și este permis de Dumnezeu, fiindcă respectă liberta­tea. Neținând de firea zidirii în general și a omului în special, el poate fi învins, cum a și fost învins în lumea aceasta de Hristos.
Lumea ca dar al lui Dumnezeu
După învățătura creștină, lumea a fost creată de Dumnezeu ca dar pentru oameni. Viața este un dar și anume cel mai mare dar al lui Dumnezeu, sursa a altor multe daruri făcute omului și lumii.
Prin lumea ca dar, Dumnezeu ne arată însăși iubirea Sa față de noi toți și realizează un dialog progresiv în iubire cu noi. Dar pentru: aceasta trebuie să întoarcem și noi lui Dumnezeu un dar. Dar omul nu are ce să dea de la sine lui Dumnezeu. El poate, însă, și trebuie să renunțe la unele dintre darurile primite, întorcându-le lui Dumnezeu. Acesta este sacrificiul omului, când renunță la o serie de daruri pe care, în lăcomia lui, le consideră ca necesare vieții lui. Prin aceasta el arată că recunoaște că toate le are de la Dumnezeu ca dar și-I aparțin Lui.
Trebuie observat apoi că nimeni nu întoarce lui Dumnezeu lucru­rile primite fără să fi adăugat la ele și munca sa. De exemplu, pâinea, vinul, untdelemnul, aduse ca ofrande lui Dumnezeu, în biserică, sunt nu numai darul lui Dumnezeu, ci și munca omeneasca imprimată în ele. Desigur, și muncă o prestează credinciosul tot cu puterile date lui de Dumnezeu. Totuși, el ar fi putut să nu folosească aceste puteri pentru o muncă prin care să întoarcă lui Dumnezeu lucrurile primite cu pecetea sa omenească, adică valorificate de el.
(www.crestinortodox.ro)