„Strâns uniți în jurul partidului, al secretarului său general”, așa suna o formulă standard de pe vremea socialismului biruitor, care până la coadă nu s-a dovedit așa biruitor pe cât părea. „Strâns uniți în jurul președintelui” sunt intelectualii de azi ai țării, mă refer la ăia cu ștaif, nu la ăștia mai de calitatea a doua.
Nu-i nimic nou sub soare, nici măcar sub soarele ăsta nou, capitalist. În 1999, președintele Constantinescu le-a cerut intelectualilor să iasă în fața societății și să-și folosească prestigiul, explicând prostimii cum stă chestia cu tranziția la noua societate capitalistă. În opinia celui care a ajuns președinte fără vină, intelectualii își aleseseră ca spații locative niște turnuri de fildeș, de unde priveau absent peisajul politic fără vreun gând de implicare.
M-am gândit, la acea vreme, oare cum s-or fi făcând implicările astea? Adică, te suiai în trenul de Bucale, ajungeai la Cotroceni, și spuneai la poartă:
– Bună ziua, săru’ mâna, iaca sunt intelectual și-am venit să mă implic și eu oleacă!
Cu amabilitate, un apropiat al președintelui te prelua atunci și te îndruma la serviciul „Implicări”, biroul „Implicări intelectuale”. Acolo, lăsai mata o cerere de implicare, plăteai taxa de implicare, urmând să capeți răspuns în treij’ de zile. Dacă planul trimestrial la implicări era realizat în avans, reveneai matale trimestrul următor, când reluai traseul. Dacă erai atent cu vreun funcționar, îi ungeai puțin și el îți dădea speranțe reale:
-S-ar putea să se rezolve, moșule, că mai e niște unii care în ultimul moment renunță să se mai implice și-și lasă locurile libere.
Altceva m-ar fi interesat pe mine: anume ce l-a oprit pe Constantinescu să se implice cât a fost președinte și de ce acum iese ca păduchele în față, ținând să se implice cu forța?





