Bun venit în mezelăria noastră politică!

Un pamflet foarte mișto scris de Tudor Octavian am găsit în colecția de acum mai bine de 20 de ani a ziarului „România liberă”. Îmi era familiar Octavian, însă doar de la emisiunile de televiziune, unde e un fel de păreolog destul de bâlbâit, cu statut de invitat aproape permanent. Sincer, nu aș fi bănuit că e în stare să scrie atât de cuceritor.
În pamfletul pe care l-am savurat, Octavian căuta să elucideze un subiect care și pe mine mă preocupă: „Cum și de ce se îngrașă politicienii”.Era vorba, firește, de politicienii români, fără a face vreo discriminare între cei de la dreapta și cei de la stânga. Ce a observat autorul? Că, atunci „când se împlinesc, politicienii seamănă la față și la trup cu parizerul proaspăt”. Situație care nu se cuvine să-i insulte, ci să-i flateze, deoarece „pentru alegători, parizerul e ceva sacru”.
Într-adevăr, fir-ar să fie, dar taman cu sfântul parizer proaspăt seamănă politicienii români, în toiul procesului lor evolutiv! Unii, cum e fostul ministru al Sănătății Bănicoiu, nici n-ar trebui să se arate în vreo mezelărie, de teama unei confuzii care s-ar putea dovedi fatale. Când îl vezi, îți vine să-l stropești cu puțin muștar, să-l tai felii și să-l faci sandvișuri. Până și Ponta a luat forma parizerului, deși la începuturile sale politice era zvelt și plin de iluzii ca un cabanos. De-un timp, a fost uitat în frigider și i-a mai trecut din prospețime, dar tot se ține tare în mezelăria noastră. Și Lungu e un parizer, și Eugen Bejenariu, și Flutur… Iar ăia care și-au angajat familiile la cabinetele lor parlamentare au vrut să-și facă și neamurile parizer.
Pe de altă parte, și reciproca e valabilă: când o iau la vale, politicienii purced să semene tot mai puțin cu parizerul proaspăt, până ajung să semene cu cârnăciorii ăia zbârciți, pierduți în pielița care-i învelește. E cazul lui Adrian Năstase, e cazul lui Șova, va fi cazul parizerului bărbos Vosganian, cel care se bucură de ultimele zile de libertate, lansându-și un nou volum de poezii.