Deschiderea unui nou magazin LIDL vizavi de Bazar a fost un nou prilej de afirmare a „valorilor noastre tradiționale”, sutele de oameni care s-au bulucit la intrare cu noaptea în cap împingându-se doar pentru a ajunge printre primii la tigăi, cuțite, jucării și mâncare, „aruncate” în coșul de cumpărături doar pentru că erau „la ofertă”.
Pentru a fi siguri că nu vor rata vreo ofertă ori ceva oferit gratuit primilor clienți, unii suceveni au venit în fața magazinului de la 6,00 dimineața, păzind ușa de intrare mai ceva decât paznicii plătiți să facă asta, cu o vigilență care o depășea și pe a jandarmilor veniți la datorie.
Cum frigul îi cam „gâdilea” pe la coaste, vrând-nevrând, s-au strâns laolaltă, pentru a se mai încălzi și a se feri de curentul de aer rece din lunca Sucevei.
„Hai, mă, aici la căldurică, nu sta afară, că te ninge”, îl strigă un bărbat din mulțimea îngrămădită la intrare pe un prieten care abia atunci sosise. „Hai că poate se dă și vreo tigaie gratis”, râde gazda de ocazie, care îi face loc lângă el, printre alți noctambuli mânați de acasă de dorința de a câștiga ceva, orice, care să se adauge puținului de acasă.
Din spate, noi grupuri de oameni se adaugă celor veniți la inaugurare pe întuneric. De cum îi lasă autobuzele în stație, se grăbesc spre intrare, să prindă un loc cât mai bun. Grupul deja s-a mărit, sunt deja vreo 150 de oameni care se îngrămădesc sub paravanul de la intrare. Pe cei de pe margini ninsoarea se așterne neîncetat. În mijloc e deja cald și bine, te cuprinde o moleșeală plăcută, accentuată de murmurul neîncetat al unor sprintene pensionare, care, deși venite mai târziu, s-au strecurat până în față, aproape de ușă.
„Eu nu mă îngrămădesc…ce să mă bulucesc acolo? Pentru ce?”, spune cu fermitate una din ele. Nu o contrazice nimeni. Aproape că le-a convins și pe celelalte că așa va fi. Se pun apoi pe sporovăit, de toate cele, de la politică la bucătărie, de la economie la administrație. Nimic nu le scapă, se pricep la orice.
„Ia uite, au venit și aștia cu televiziunile, să ne filmeze…Ce caută aici? Te pomenești că e și Lungu pe aici, să taie panglica…”, spune cu năduf una din ele, la care alta tresare ca arsă – „Lungu? Unde e Lungu?…”, cu un ton din care rezultă că are ceva important să îi spună. Se liniștește când vede că nu e și el la coadă. Probabil că are tigăi acasă.
Încă 10 minute. Începe numărătoarea inversă. Nervii sunt întinși la maxim. Concentrați pe ce trebuie să facă să intre cât mai rapid, oamenii nici nu mai vorbesc. Doar doi, în față, printre cei turtiți de ușă, presați de mulțimea din spate, se ceartă care are întâietate, fiecare pretinzând că el a ajuns primul.
Încă puțin și se va deschide. Nu mă pot abține să nu număr găurile din geaca celui din fața mea. Geacă de om muncit, cu praf de șantier, agățată de fel de fel de fierătanii, cu arsuri de la șpan încins. Cei care au de toate sunt acasă, la căldurică.
Încă trei minute. La 7.30 se deschide, așa au anunțat.
Deodată, mulțimea se încordează ca un singur trup, o forță nevăzută pare să-i împingă de la spate spre ușa magazinului, care nici nu am văzut când s-a deschis.
Câteva zeci de oameni intră grămadă, nici nu știu cum de au trecut de intrarea îngustă, dar tâmplăria metalică de la intrare pare să se deformeze sub presiunea mulțimii.
„Rupeți ușile! Ce faceți? Rupeți ușile…” strigă cineva din mulțime. Un jandarm mare cât un urs reușește să stăvilească pentru puțin timp valul distrugător. Altul, mai mărunțel, nici nu se mai vede. Un bărbat și o femeie se ridică de pe jos, speriați să nu fie călcați în picioare. Sprintenele pensionare din spatele meu nu se mai văd nicăieri, probabil sunt deja printre rafturi, țopăind după oferte.
Un bărbat cu barbă albă, venit printre cei din urmă, dar ajuns ca prin minune în față, se oprește să-i dojenească pe cei din spatele său: „Ce e cu voi, nu vă e rușine? Să vă împingeți așa, aproape să se rupă ușile…”. După care s-a făcut mic și a zbughit-o pe sub brațul jandarmului-urs, tulind-o în magazin. Din spate reîncepe presiunea invizibilă care îi împinge în magazin, dar parcă ceva mai civilizat. Ajunși în magazin, oamenii par debusolați. Nimeni nu îi întâmpină să le ofere ceva. Singurele lucruri gratuite sunt revistele cu oferte, pe care le iau în tăcere și se afundă apoi prin culoarele magazinului, căutând ceva, nici ei nu știu ce.
De aceea se și uită mult în jur, la cei care s-au oprit deja la rafturi, să vadă ce aleg ei, unde e buluceala mai mare.
Unii au deja câte un braț de tigăi aruncate în coșul de cumpărături. Mulți nici nu știu cât costă, le-au luat pentru că se dădeau mai ceva decât pâinea caldă.
Mulți s-au oprit la legume-fructe, golesc lăzile cu banane, portocale și alte fructe exotice, într-un ritm amețitor, mai ales că li s-a spus că la aceste produse au o reducere de 25%.
Rafturile cu produse alimentare au de asemeni mare succes, ca de obicei, în această zonă.
Uimitor de multă lume roiește în jurul rafturilor cu jucării. Fiecare vrea să-și vadă copilul un mic star, vedetă TV, așa că instrumentele muzicale din oferta de inaugurare se dau de parcă ar fi fost aproape gratis.
Într-o zonă amenajată separat sunt reduceri la instrumente de bucătărie.
„Unde sunt tigăile?” întreabă o femeie disperată că la alții a văzut câte 5-6 în coș, iar ea nu are nici una. În lipsa acestora, sunt bune și cuțitele, care sunt pe mai multe categorii – de legume, de pâine, din ceramică, din oțelul cel mai cel…Toate ajung în coșurile de cumpărături. Să fie, să nu trebuiască.
Febra cumpărăturilor i-a cuprins pe toți, mai ales că în jur vezi atâta lume care se agită, aleargă de colo până colo, nu cumva să ia alții o ofertă mai bună, iar coșurile de cumpărături sunt umplute până la refuz.
Deși au cele mai multe spații comerciale moderne pe cap de locuitor din întreaga țară, depășind chiar și pe locuitorii din Capitală, dar și majoritatea orașelor occidentale, sucevenii se dovedesc în continuare mari amatori de cumpărături.
Suceava, orașul cu trei magazine LIDL
LIDL-ul deschis joi dimineață este cel de-al patrulea din județ și al doilea din oraș, altul fiind inaugurat în urmă cu patru ani la baza cartierului Obcini, dar pe un teren care aparține administrativ de Șcheia. Accesul la magazin și la cele 112 locuri de parcare gratuite se face direct din sensul giratoriu de la Bazar, una din cele mai aglomerate zone din oraș.
Cel de-al 191-lea LIDL din țară, deschis în fosta zonă industrială a Sucevei, pe un teren care a fost utilizat de Ambro, are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.200 mp, iar odată cu deschiderea sa, au fost create 25 de noi locuri de muncă. Un alt LIDL se va deschide în decembrie tot în Burdujeni, la ieșirea din Suceava spre Botoșani.
Orarul de funcționare al noului LIDL este 07.30 – 22.00, de luni până sâmbătă, duminică fiind deschis în intervalul orar 08.00 – 21.00.
Goana după oferte
Buluceală pe tigăi, cuțite, jucării, legume și fructe, la inaugurarea noului magazin LIDL, de la Bazar
