Doar șapte cazuri de bullying au fost raportate de școlile sucevene în primele patru luni ale acestui an școlar, mai exact în primele două module.
O cifră care, cel mai probabil, nu reflectă fidel situația din teren, unde fenomenul este pesemne minimalizat sau gestionat intern, fără a fi raportat oficial.
O cifră care, cel mai probabil, nu surprinde întreaga amploare a fenomenului, care rămâne ”ascuns”, fie din dorința unităților de învățământ de a evita expunerea publică, fie din reticența, frica, rușinea, neîncrederea elevilor de a povesti anumite incidente.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, dintre cele 7 cazuri de bullying, 5 s-au petrecut la liceu.
Au fost semnalate două incidente de bullying fizic, 3 bullying verbal și 2 cazuri de ciberbullying (online).
De asemenea, pe parcursul anului școlar trecut, școlile au raportat 7 cazuri de bullying, patru la gimnaziu și trei la liceu.
În ultimii ani, acest fenomen a fost adus în atenție și discutat de oficiali ai Ministerului Educației, ONG-uri, specialiști, în școli, cu părinții și diriginții.
Se fac campanii, se organizează dezbateri, conferințe, întâlniri.
Din moment ce sunt raportate atât de puține cazuri, însă mobilizarea în jurul acestui fenomen este atât de mare, este evident că problema este mult mai extinsă decât arată statisticile oficiale, iar multe situații rămân neraportate sau sunt gestionate informal, la nivelul școlilor.
Deci, un fenomen intens discutat, dar puțin raportat.
- Nu e hârjoneală, e hărțuire repetată
Bullying-ul este un fenomen cu care s-au confruntat numeroase generații, dar care a fost conștientizat și definit mai recent, cu toate formele sale de manifestare – fizice, verbale sau online.
Apare când gesturi agresive tind să se repete constant și au intenția de a face rău, de a răni, de a provoca durere emoțională sau fizică. Nu e doar o hârjoneală între elevi, e hărțuire repetată.
Copiii expuși la bullying se confruntă cu anxietate, depresie, tulburări de somn și alimentație, stimă de sine scăzută și izolare socială.
Referitor la reticența elevilor de a raporta aceste abuzuri, specialiștii Salvați copiii spun că acest lucru se poate datora fricii de consecințe, nedorinţei de a-i îngrijora pe părinți, ruşinii, sentimentului că nimic nu poate schimba situația.
