Guvernul Bulgariei a aprobat planul de deschidere a două noi puncte de frontieră cu România, situate, în partea română, în județul Constanța, informează site-ul Novinite.com.
Primul punct de frontieră va fi între Krușari (Bulgaria) și Dobromir (România, județul Constanța), iar al doilea între localitățile Kainardja (Bulgaria) și Lipnița (România, județul Constanța).
Punctele vamale vor fi construite cu fonduri furnizate prin intermediul Programului de cooperare transfrontalieră româno-bulgar (2007-2013).
Deschiderea celor două puncte vamale a fost anunțată în iulie de fostul ministru român de Externe Andrei Marga.