Condiții grele

Bulevardul principal al Sucevei, blocat parțial de lucrările ISPA

Lucrarile ISPA pe canalizare, începute în spatele Primariei Suceava
Lucrarile ISPA pe canalizare, începute în spatele Primariei Suceava

Traficul rutier pe principala arteră de circulație a Sucevei, care străbate orașul de la intrarea dinspre Fălticeni până la ieșirea spre Botoșani, va fi afectat săptămâna viitoare de lucrările ISPA începute în zona Primăriei Suceava. Bulevardul 1 Mai, traversat de un șanț Mai exact, pe Bulevardul 1 Mai va fi săpat un șanț cu o adâncime de aproximativ doi metri, de-a latul drumului, pentru a fi înlocuite conductele de canalizare care traversează zona respectivă.
Lucrările de înlocuire a vechilor conducte care preiau apele uzate din zona Areni, dar și din zona Mărășești au fost demarate deja, prin spargerea parcării de beton amenajată în spatele sediului primăriei Suceava.
De acolo, lucrarea va continua pe bulevardul 1 Mai și apoi va urca pe strada Mărășești, până aproape de Catedrală.
Viceprimarul Viorel Seredenciuc, care se ocupă de realizarea lucrărilor ISPA în întreg municipiul Suceava, a declarat că, pentru a nu bloca circulația rutieră în oraș, se va încerca efectuarea lucrărilor de înlocuire a vechilor conducte doar pe timp de noapte.
“Din cauza unor conducte de care au dat în urma săpăturilor din spatele sediului Primăriei, care nu apar pe vreo hartă și de care nu știa nimeni, graficul de execuție a fost dat peste cap și nu știm exact ziua în care vor începe lucrările pe strada principală. În schimb, am solicitat ca acolo lucrările să se facă pe timp de noapte, pentru ca în timpul zilei șanțul creat să fie astupat cu pietriș și să dăm drumul circulației rutiere. Ne dorim ca lucrarea de traversare a drumului să nu dureze mai mult de două zile”, a precizat Viorel Seredenciuc.
În schimb, lucrarea de traversare longitudinală a străzii Mărășești va dura mult mai mult, în acest timp circulația rutieră urmând să fie restricționată, deoarece conductele de canalizare care trebuie scoase și apoi înlocuite cu altele noi sunt amplasate pe mijlocul străzii.

Recomandări

Reabilitarea canalizării de sub bulevardul principal continuă, inclusiv cu refacerea terenului afectat de săpături

Restricții de circulație pe bulevardul principal, în intersecția Areni, unde se va lucra la patru metri adâncime

Lucrările la rețelele de apă de pe 6 Noiembrie continuă până la jumătatea lunii septembrie

Lucrările la rețelele de apă de pe 6 Noiembrie se apropie de finalizare pe un tronson, dar vor continua cel puțin trei săptămâni în etapa următoare
Lucrările la rețelele de apă de pe 6 Noiembrie se apropie de finalizare pe un tronson, dar vor continua cel puțin trei săptămâni în etapa următoare