Chiar dacă a ajuns la Suceava în preziua meciului cu FC Snagov și este încă incomplet pregătit din punct de vedere fizic, atacantul Milorad Bukvic a fost trecut de suceveni pe foaia de joc a meciului de sâmbătă. Marian Pană a motivat această alegere prin faptul că a dorit să aibă pe bancă un vârf masiv, în eventualitatea în care ar fi fost nevoie de așa ceva pe finalul partidei. „Mi-a plăcut cum a evoluat echipa, jucătorii au arătat că știu fotbal. Nu cred că o să fie probleme să mă integrez aici, pentru că sunt de mult timp în România. În acest sens o să mă ajute Mihai Luca, Bogdan Cotolan și Mihai Guriță, fotbaliști cu care am fost coleg de-a lungul timpului. Nu mi-am propus să înscriu un anumit număr de goluri, pentru că nu contează cine marchează, important este ca echipa să câștige. Sper ca în două săptămâni să pun la punct cu pregătirea fizică pentru a putea intra pe teren în plenitudinea forțelor”, a declarat fostul fotbalist de la FC Vaslui.






