Adunarea Generală Extraordinară a cluburilor de futsal din România a stabilit formatul competițiilor pentru noul sezon, în cadrul unei întrevederi care a avut loc la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia. Singura reprezentantă a județului Suceava în campionatul de futsal este Bukovina Vicovu de Jos, aflată la a treia prezență consecutivă pe tabloul eșalonului secund. Ediția de campionat 2017-2018 a Ligii a II-a va debuta pe data de 16 septembrie și va avea la start 12 echipe. La finalul celor 22 de runde, prima clasată va promova în primul eșalon, în timp ce clubul de pe poziția secundă va disputa un baraj în dublă manșă cu una dintre echipele din prima ligă. Bukovina va începe sezonul oficial pe teren propriu, cu un joc împotriva celor de la Colțea Brașov. Sucevenii au încheiat ediția precedentă de campionat pe poziția a cincea și anunță că are ambiții mult mai mari de la sezonul următor.
„Consider că ne-am întărit serios în ultima perioadă, așa că ne-am trasat un obiectiv îndrăzneț, și anume promovarea în Liga I. Ne bazăm pe sprijinul primăriei din Vicovu de Jos și pe susținerea președintelui clubului, Cornel Carcea. Ne-am întâlnit cu toții în urmă cu două săptămâni pentru a stabili planul de bătaie, urmând ca până la startul campionatului să disputăm și o serie de meciuri amicale”, a declarat antrenorul Bukovinei, Cristin Burlică.
Iată cum se prezintă programul turului pentru gruparea din Vicovu de Jos:
Etapa I
Bukovina Vicovu de Jos – Colțea Brașov
Etapa a II-a
West Deva – Bukovina Vicovu de Jos
Etapa a III-a
Bukovina Vicovu de Jos – Ceahlăul Piatra Neamț
Etapa a IV-a
Dinamo Leonard Oradea – Bukovina Vicovu de Jos
Etapa a V-a
Bukovina Vicovu de Jos – Luceafărul Buzău
Etapa a VI-a
ACS Kereszthegy – Bukovina Vicovu de Jos
Etapa a VII-a
Bukovina Vicovu de Jos – Inter Gheorgheni
Etapa a VIII-a
KSE Târgu Secuiesc – Bukovina Vicovu de Jos
Etapa a IX-a
Bukovina Vicovu de Jos – CFF Clujana Cluj
Etapa a X-a
Bukovina Vicovu de Jos – Fortius Buzău
Etapa a XI-a
Pro Tineret Sighișoara – Bukovina Vicovu de Jos