Formația Bukovina Vicovu de Jos, singura reprezentantă a județului în Campionatul Național de futsal, a început cu dreptul returul Ligii secunde. Echipa pregătită de Cristin Burlică s-a impus cu scorul de 6-5 pe terenul formației Ceahlăul Piatra Neamț, confirmând forma bună arătată pe finalul sezonului de toamnă. „Echipa noastră a avut o prestație foarte bună în acest joc. Am condus la pauză cu 3-2, ne-am distanțat apoi la 6-3, însă gazdele au revenit extraordinar pe final și era cât pe ce să fim egalați la ultima fază a meciului”, a declarat antrenorul Bukovinei, Cristin Burlică. C. Cornea (3), C. Coroamă (2) și M. Țugui au marcat golurile formației din Vicovu de Jos în partida de la Piatra Neamț. În urma acestui succes, Bukovina rămâne pe poziția a 6-a în ierarhia Ligii a II-a.
În următorul meci de campionat, sucevenii vor întâlni pe teren propriu gruparea Colțea 1920 Brașov, pe data de 5 martie.
Rezultate înregistrate în etapa a X-a:
Pro-Tineret Sigișoara – Colțea 1920 Brașov 4-6
Imperial Wet Miercurea Ciuc – Luceafărul Buzău 8-2
Ceahlăul Piatra Neamț – Bukovina Vicovu de Jos 5-6
Blue Angel Cristian Brașov – Fortius 2014 Buzău 2-9
Meciul Inter Gheorgheni – Informatica 2 Timișoara a fost amânat pentru data de 3 martie.
Clasament
1. Imperial Wet Miercurea Ciuc 10 8 0 2 96-31 24
2. Colțea 1920 Brașov 10 8 0 2 81-50 24
3. Ceahlăul Piatra Neamț 10 7 0 3 51-39 21
4. Informatica 2 Timișoara 9 5 1 3 50-38 16
5. Luceafărul Buzău 10 5 1 4 65-57 16
6. Bukovina Vicovu de Jos 10 5 0 5 59-73 15
7. Fortius 2014 Buzău 10 4 1 5 66-64 13
8. Pro-Tineret Sighișoara 10 3 1 6 58-57 10
9. Inter Gheorgheni 9 2 0 7 39-53 6
10. Blue Angel Cristian Brașov 10 0 0 10 25-128 0