Bukovina Vicovu de Jos a pierdut clar, cu 14-6, partida susținută în deplasare cu Fortius 2014 Buzău. În cele cinci etape scurse până acum din Liga a II-a de futsal, sucevenii au înregistrat o victorie, 9-3 cu Informatica 2 Timișoara, și patru înfrângeri. În urma acestor rezultate, Bukovina ocupă poziția a noua în clasament. În etapa viitoare, duminică, pe 13 noiembrie, gruparea pregătită de Cristin Burlică va primi vizita „lanternei roșii”, Blue Angel Cristian Brașov.
„La meciul de la Buzău ne-au lipsit doi jucători importanți, iar acest lucru s-a resimțit pe teren. Pentru noi urmează acum o serie de patru partide cu formații din partea inferioară a clasamentului, din care sperăm să strângem 9 puncte”, a declarat antrenorul Cristin Burlică.
Iată și lotul de jucători pe care se bazează Bukovina Vicovu de Jos în actuala stagiune: Dănuț Tironeac, Alin Schipor, Alin Țugui, Ionuț Coroamă, Ionuț Chifan, Claudiu Cornea, Vasile Popescu, Costel Popescu, Dorin Motrescu și Cristin Burlică.
Rezultate înregistrate în etapa a V-a:
Imperial Wet Miercurea Ciuc – Pro-Tineret Sighișoara 5-2
Colțea 1920 Brașov – Futsal Ceahlăul Piatra Neamț 7-2
Luceafărul Buzău – Informatica 2 Timișoara 1-2
Fortius 2014 Buzău – Bukovina Vicovu de Jos 14-6
Partida Blue Angel Cristian Brașov – AS Inter Gheorgheni se joacă pe data de 19 noiembrie.
Clasament
1. Colțea 1920 Brașov 5 4 0 1 34-18 12
2. Futsal Ceahlăul Piatra Neamț 5 4 0 1 22-18 12
3. Imperial Wet Miercurea Ciuc 5 3 0 2 38-19 9
4. Fortius 2014 Buzău 5 3 0 2 44-28 9
5. Luceafărul Buzău 5 3 0 2 33-24 9
6. Informatica 2 Timișoara 5 3 0 2 19-19 9
7. Pro-Tineret Sighișoara 5 2 0 3 36-28 6
8. AS Inter Gheorgheni 4 1 0 3 20-26 3
9. Bukovina Vicovu de Jos 5 1 0 4 22-39 3
10. Blue Angel Cristian Brașov 4 0 0 4 8-57 0
Futsal – Liga a II-a
Bukovina are așteptări mari de la următoarele partide
