Problema săptămânii la Suceava, văzută de primarul Ion LUNGU

Bugetul Sucevei pentru anul 2007



Bugetul Sucevei pentru anul 2007
Bugetul Sucevei pentru anul 2007

Problema acestei săptămâni este afișarea și dezbaterea publică a proiectului de buget pentru anul 2007 a Consiliului Local Suceava. Așa cum am mai spus el se cifrează la suma de 2.528 miliarde de lei vechi, aproximativ cu 30% mai mult față de cel programat anul trecut. Și vreau să spun că este bugetul cu cele mai mari investiții prevăzute după anul 1989, un buget optimist, și în același timp îndrăzneț. Sunt prinse sume pentru obiective de investiții care sunt necesare municipiului Suceava și care, în cea mai mare parte, se referă la reconstrucția orașului. Obiectivele de investiții pentru 2007 sunt: alimentarea cu apă din sursa Berchișești, proiectul „Utilități și mediu”, proiectul ISPA de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare, realizarea rutei ocolitoare a Sucevei, alimentarea cu apă și sistemul de canalizare pentru cartierul Ițcani, extinderea rețelei de alimentare cu gaz metan în Burdujeni Sat, realizarea rețelelor de utilități în cartierul Tineretului și pentru blocurile ANL din zona METRO, mansardarea blocurilor ANL, construirea a două noi săli de sport, reabilitarea Cinematografului Modern și recompartimentarea Cinematografului Burdujeni, realizarea Planului Urbanistic General, finalizarea blocurilor 20, 21 și 22, construirea unui pod în Burdujeni Sat, realizarea Monumentului Eroilor, reabilitarea patinoarului, reabilitarea Parcului Central, realizarea cimitirelor din Burdujeni și Ițcani, asigurarea utilităților la Spitalul Județean ce urmează să fie construit la Suceava și o serie de cofinanțări la câteva proiecte europene.
Bugetul pentru investiții va fi asigurat în mare parte din proiecte cu finanțare europeană, prin fonduri ISPA, pentru reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare, „Utilități și Mediu” – pentru rețelele de termoficare, dar și alte fonduri pentru rutele ocolitoare și pentru alimentarea cu apă și canalizare a cartierului Ițcani. Pe lângă aceste investiții trebuie reținut că în acest an avem prevăzute, din nou, 100 de miliarde de lei vechi pentru repararea străzilor. Dar aici avem o mare problemă, pentru că nu putem asfalta până nu definitivăm și nu reabilităm rețelele de apă, canalizare, încălzire și iluminat public. De asemenea, în buget sunt și 570 miliarde de lei pentru învățământ, din care peste 50 de miliarde reprezintă lucrări de reparații capitale și investiții în domeniul învățământului. Deci și în acest an învățământul este o prioritate pentru municipiul Suceava. De asemenea, cultura este extrem de importantă în acest an. În acest sens, vreau să spun că suma alocată activității culturale a crescut de 2,3 ori față de anul trecut. Și mai mult, vrem ca anul acesta să înființăm o Direcție de Culturală a Primăriei Suceava, care va cuprinde trei subunități, una de cinematografie, orchestra Bucovina și o trupă de teatru. Și de asemenea, vom avea discuții legate și de înființarea unei mini filarmonici. Cred astfel, că până la sfârșitul mandatului vom consolida această Direcție de Cultură.
Nu în cele din urmă, vreau să spun că în acest an prioritățile sunt aceste sume enorme la investiții, la învățământ și cultură. De asemenea, și la sport vom avea sume importante prevăzute în buget. Astfel, 3 miliarde de lei vechi vor fi alocați pentru handbal, rugby, box și atletism. Pentru echipa de fotbal, este prevăzută și în acest an acea taxă de sport, iar diferența va fi asigurată printr-o finanțare a echipei de la Direcția Administrației Piețelor, plus că suntem și în căutarea unor sponsori. Subliniez faptul că este un buget optimist, care cuprinde sumele necesare pentru investițiile ce se vor realiza în 2007.



Recomandări

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională
Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională