Interesele cetățenilor

Bugetul Sucevei, dezbătut public săptămâna viitoare

Sucevenii mai au timp săptămâna aceasta să vină cu propuneri și sugestii pentru bugetul local al municipiului, pentru anul 2008.
Toți cei interesați de modul în care vor fi cheltuiți banii din bugetul local sau cei care au diverse propuneri prin care ar îmbunătăți viața sucevenilor pot consulta proiectul de buget, afișat pe site-ul Primăriei Suceava, cât și pe afișierele de la sediul municipalității, iar propunerile lor vor fi înregistrate și supuse discuției în cadrul unei dezbateri publice, programate pentru marți, 29 ianuarie, la ora 12.00, în sala de ședințe a Consiliului Local.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, i-a invitat pe suceveni să vină să li se explice tot ce au nevoie să afle în legătură cu repartizarea banilor, atât pe venituri, cât și pe cheltuieli, precizând faptul că, în funcție de propunerile aduse de ei, mai pot fi făcute încă modificări la structura existentă.
Viceprimarul Angela Zarojanu a declarat că o astfel de dezbatere publică a bugetului local este o premieră națională, Suceava fiind singura localitate în care sugestiile și propunerile pentru repartizarea bugetară pot fi făcute atât prin intermediul registrului special deschis la sediul Primăriei, în format electronic, pe adresa de mail pusă la dispoziție pe site, unde e afișat și bugetul, cât și direct, prin această întâlnire publică, care va avea loc cu două zile înainte de discutarea proiectului în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local.

Recomandări

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

CJ Suceava va aproba repartizarea sumelor transmise de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor