– „Bugetul local pe 2006 va fi cam de 1.400 de miliarde de lei, mai mic decît în 2005 și 2004, dar abia acum vom avea un buget realist, nu supradimensionat ca în alți ani” spune primarul Lungu
Deși fundamentarea bugetului local pe anul viitor nu a fost încă finalizată, de pe acum se știe că acesta va fi cu mult mai mic decît cel estimat în anii anteriori.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ieri că: “Din calculele noastre preliminare, bugetul local pe 2006 va fi cam de 1.400 de miliarde de lei, mai mic decît în 2005 și 2004, dar repet ce am susținut și cu alte ocazii, abia acum vom avea un buget realist, nu supradimensionat ca în alți ani”.
Șeful municipalității sucevene a precizat că la capitolul investiții și reparații capitale vor fi alocate 300 de miliarde de lei, din care aproximativ 100 de miliarde de lei vor fi destinate reparării străzilor, 50 de miliarde de lei, pentru reparații și investiții la școli, 20 de miliarde de lei, pentru introducerea rețelelor de gaz metan în Burdujeni sat și Ițcani, 10 miliarde de lei pentru finalizarea versantului, 5 miliarde de lei, pentru consolidarea malurilor podului Ițcani, iar 50 de miliarde de lei vor fi destinate construirii de mansarde pe blocuri, pentru a se crea astfel cît mai multe locuințe sociale.
Printre investițiile care se vor derula anul viitor se numără amenajarea unei grădinițe în cartierul Obcini, modernizarea Bazarului, amenajarea pieței care va fi deschisă la sfîrșitul acestui an în Obcini și modernizarea pieței din George Enescu.
Comparativ cu anul trecut, anul acesta gradul de execuție bugetară (75%) este mai mic decît anul trecut (85%).