Proiectul de buget pregătit de Guvern prevede înghețarea pensiilor pe întreaga perioadă a anului viitor, fără indicii de majorare a acestora și a salariilor în al doilea semestru, pentru susținerea plății pensiilor fiind din nou transferate de la bugetul de stat 13,8 miliarde lei.
Documentul, obținut de MEDIAFAX, prevede că, în anul 2012, valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei, nivelul la care a fost înghețat încă din 2009, fără referiri la o eventuală majorare a acestuia în partea a doua a anului viitor.
Nici pentru contribuțiile de asigurări sociale nu sunt indicate scăderi pe parcursul anului viitor, acestea fiind menținute la nivelul actual.
De asemenea, în proiectul bugetului de stat nu se face vreo referire la majorarea salariilor anul viitor.
Pentru câștigul salarial mediu brut este indicată o ușoară creștere la 2.117 lei, față de 2.026 lei estimat pentru acest an și 1.902 lei înregistrat anul trecut.
Fondurile destinate plății pensiilor din sistemul public de pensii depășesc 47 miliarde lei (față de 46,2 miliarde lei în acest an), reprezentând 8,1% din PIB. La stabilirea necesarului de fonduri pentru plata pensiilor au fost luați în calcul 4.761.000 pensionari plătiți prin Casa Națională de Pensii Publice, cu o pensie medie lunară de 747 lei, și 159.000 pensionari plătiți prin Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Serviciul Român de Informații, cu o pensie medie lunară de 2.289 lei.
Comparativ, fondul aferent pensiilor a fost calculat în acest an pe baza a 4.780.000 pensionari, cu o pensie medie lunară de 749 lei, și 155.800 pensionari din sistemul de apărare, cu o pensie medie lunară de 1.755 lei.
Veniturile totale ale bugetului asigurărilor sociale sunt estimate la 48,7 miliarde lei, iar cheltuielile totale sunt prognozate la 48,5 miliarde lei.
„Pentru susținerea în totalitate a cheltuielilor ce se finanțează din acest buget, din bugetul de stat se alocă în anul 2012 o subvenție de 13,8 miliarde lei”, se arată în document. În acest an, pentru plata pensiilor au fost transferate de la bugetul de stat 13,9 miliarde lei.
Veniturile totale sunt diminuate cu 2,7 miliarde lei, echivalent al cotei de 3,5% (în creștere de la 3% în acest an) aferentă pensiilor private obligatorii.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este programat pentru anul viitor cu un excedent de 170,9 milioane lei (față de 253,9 milioane lei în acest an), care reprezintă rezultatul financiar al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.
Salariile câștigate în justiție de bugetari, achitate în tranșe trimestriale, în 2012
Plata integrală a drepturilor salariale câștigate în instanță de către bugetari, cu titluri judecătorești executorii, al căror cuantum a fost deja redus pentru anul viitor de la 33% la doar 5%, va fi împinsă de Guvern până la finele anului, banii urmând să fie achitați în tranșe trimestriale egale.
Eșalonarea pe parcursul întregului an viitor a salariilor care trebuie achitate în 2012 bugetarilor cu hotărâri judecătorești definitive este prevăzută în proiectul bugetului social de stat.
„În anul 2012, plata titlurilor executorii se efectuează în mod eșalonat, în tranșe trimestriale egale”, se arată în document.
În toamna acestui an, deputații au prelungit până în 2016 termenul în care statul trebuie să achite drepturile salariale pentru bugetarii care au obținut în instanță hotărâri definitive și au modificat cuantumul plăților, fixându-le la 5% din valoarea titlului executoriu în 2012, 10% în 2013, 25% în 2014, 25% în 2015 și 35% în 2016.
Inițial, aceste drepturi erau prevăzute să fie achitate în proporție de 34% în 2010, 33% în 2011 și 33% în 2012.
În luna aprilie, agenția MEDIAFAX a prezentat un document care anunța intenția Guvernului de a reduce drastic sumele care trebuie plătite anul viitor bugetarilor cu titluri judecătorești executorii, de la 33% la doar 5% din total, având în vedere impactul bugetar considerabil asupra cheltuielilor de personal.
Suma totală aferentă titlurilor executorii obținute de bugetari până la 31 decembrie 2010 era indicată la circa 7,5 miliarde lei, astfel că anul viitor urmau să fie plătite titluri în sumă de circa trei miliarde lei.
Prin reducerea cuantumului aferent plăților programate pentru anul viitor la doar 5% din total, fondurile necesare au scăzut la 0,5 miliarde lei.
Scădere ușoară a șomajului, cu numai 35.000 persoane
Guvernul estimează că rata medie a șomajului va înregistra anul viitor o scădere ușoară, de la 4,9% prognozat pentru acest an la 4,5%, numărul de șomeri înregistrați urmând să reducă în 2012 cu doar 35.000 persoane pentru a ajunge astfel la un total de 410.000 persoane fără loc de muncă înregistrate
Proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2012 ia în calcul doar o scădere ușoară a ratei medii a șomajului, urmând să se ajungă astfel, la sfârșitul anului viitor, la un număr de 410.000 șomeri înregistrați, de la 445.000 persoane fără un loc de muncă estimat pentru acest an.
Pentru anul viitor, veniturile totale ale bugetului asigurărilor pentru șomaj au fost estimate la 2,4 miliarde lei (față de 4,4 miliarde lei în acest an), din care 45,3% vor proveni din contribuții ale sistemului de asigurări pentru șomaj (23% în acest an), 8% din contribuția angajatorilor la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale (4,6% în acest an), 0,9% din venituri nefiscale (0,7% în acest an), 0,2% încasări din rambursarea împrumuturilor acordate pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii (2,8% în acest an), 5,6% sume primite de la UE (sursă neluată în calcul în acest an) și 39,9% subvenții de la bugetul de stat (68,9% în acest an).
Prin bugetul asigurărilor pentru șomaj a fost prevăzută finanțarea unor cheltuieli în sumă totală de 2,2 miliarde lei (4,2 miliarde lei anul trecut).
Nivelul cheltuielilor finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj a fost stabilit pe baza unui număr de 247.000 persoane care vor primi indemnizație de șomaj (dintre care 45.000 absolvenți) și o indemnizație lunară de 481 lei.
Bugetul asigurărilor pentru șomaj va fi alimentat cu subvenții de la bugetul de stat de 974,4 milioane lei, față de 3 miliarde lei stabilit prin bugetul pe anul acesta.
Guvernul taie bugetul Educației, Culturii, Justiției, dar urcă alocările la Președinție și servicii
Guvernul va tăia pentru anul viitor din alocările bugetare pentru jumătate dintre ministere, inclusiv la Educație, Cultură, Agricultură și Justiție, dar și pentru Parlament, comparativ cu fondurile din acest an, majorând însă bugetele Administrației Prezidențiale și serviciilor de informații.
Proiectul de buget pentru anul viitor prevede în forma actuală majorări de bugete la Administrația Prezidențială (de la 28,8 milioane lei execuție preliminată în acest an la 29,6 milioane lei anul viitor), Înalta Curte de Casație și Justiție (de la 60,9 milioane lei la 62,7 milioane lei), Curtea Constituțională (de la 12,4 milioane lei la 13,9 milioane lei), Ministerul Afacerilor Externe (de la 540,6 milioane lei la 646,2 milioane lei), Ministerul Finanțelor (de la 2,8 miliarde lei la 3 miliarde lei), Ministerul Apărării Naționale (de la 5 miliarde lei la 5,1 miliarde lei), Ministerul Mediului (de la 2,2 miliarde lei la 2,9 miliarde lei), Ministerul Transporturilor (de la 14,2 miliarde lei la 14,7 miliarde lei), Ministerul Sănătății (de la 4,8 miliarde lei la 5,4 miliarde lei), Ministerul Comunicațiilor (de la 214,9 milioane lei la 266,4 milioane lei), Ministerul Public (de la 572,8 milioane lei la 597,3 milioane lei), Agenția Națională de Integritate (de la 13,7 milioane lei la 42,9 milioane lei), Ministerul Economiei (de la 1,6 miliarde lei la 1,67 miliarde lei), Consiliul Superior al Magistraturii (de la 71,7 milioane lei la 79,1 milioane lei).
Majorări ale alocațiilor bugetare vor fi efectuate și pentru Serviciul Român de Informații (de la 971,4 milioane lei la 986,9 milioane lei), Serviciul de Informații Externe (de la 187,5 milioane lei la 193,9 milioane lei), Serviciul de Protecție și Pază (de la 129 milioane lei la 132,3 milioane lei).
În schimb, documentul indică reduceri de bugete la Senat (de la 90,7 milioane lei la 85,3 milioane lei), Camera Deputaților (de la 210 milioane lei la 209,7 milioane lei), Academia Română (de la 396,4 milioane lei la 354,2 milioane lei), Secretariatul General al Guvernului (de la 964,8 milioane lei la 712,3 milioane lei), Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (de la 3,4 miliarde lei la 3,1 miliarde lei), Ministerul Justiției (de la 2,2 miliarde lei la 2,1 miliarde lei), Ministerul Administrației și Internelor (de la 9,5 miliarde lei la 7,8 miliarde lei), Ministerul Muncii (de la 33,2 miliarde lei la 31,9 miliarde lei), Ministerul Agriculturii (de la 15,9 miliarde lei la 14,9 miliarde lei), Ministerul Educației (de la 8,9 miliarde lei la 8,7 miliarde lei), Ministerul Culturii (de la 795,8 milioane lei la 600 milioane lei), Autoritatea Electorală Permanentă (de la 21,4 milioane lei la 15,3 milioane lei), Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (de la 45,5 milioane lei la 20,7 milioane lei).