Bugetul Autorității Veterinare va fi sumplimentat cu 100 de milioane de lei la rectificare

Bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) va fi suplimentat cu 100 de milioane de lei, în urma rectificării bugetare, pentru plățile către medicii veterinari.

„Majorarea a vizat în primul rând anumite plăți suplimentare către medicii veterinari, sume care nu au fost prevăzute anterior în bugetul instituției”, au declarat agenției MEDIAFAX surse guvernamentale.
Sumplimentarea este alocată pentru derularea programului de identificare a animalelor (bovine, porci, ovine și caprine), precum și a programului de supraveghere, prevenire și control a bolilor la animale și a celui de eradicare a bolilor. Totodată, fondurile vor fi folosite pentru plata materialelor sanitare, medicamentelor, vaccinurilor necesare.
„Noi am făcut o solicitare pentru că la rectificarea trecută am fost pe lista instituțiilor de la care s-au luat bani, iar acum ni se dau înapoi”, a afirmat președintele ANSVSA, Radu Roatiș.
Rectificarea bugetară anterioară a avut loc în luna martie și a presupus reducerea bugetelor mai multor instituții.