Aprobarea proiectelor bugetului de stat și al asigurărilor sociale pe anul 2009, dar și a bugetului propriu, precum și modificarea Statutului deputaților și senatorilor vor fi prioritățile legislative din sesiunea parlamentară care va începe în 2 februarie la Camera Deputaților. În prima zi a sesiunii parlamenatre, deputații își vor alege noua conducere a Camerei, respectiv noul Birou Permanent, singurul post ales pe patru ani fiind cel de președinte al Camerei, funcție ocupată după alegeri de Roberta Anastase (PD-L).
După alegerea conducerii Camerei, deputații vor trebui să se pronunțe asupra proiectului bugetului Camerei pe anul 2009, una dintre restanțele sesiunii trecute. Acest proiect a fost discutat de liderii grupurilor parlamentare, care au ajuns la concluzia că deputații vor avea nevoie în acest an de un buget de 302 milioane de lei , cu aproape 22% mai mare decât bugetul de anul trecut. Suma este necesară pentru chetuielile curente de întreținere a Palatului Parlamentului, pentru activitatea deputaților, dar și pentru unele investiții , cum ar fi continuarea lucrărilor și dotarea studioului propriu de televiziune.
Un alt subiect important va fi cel referitor la cererea procurorului general al României, Laura Codruța Kovesi, care a solicitat punctul de vedere al plenului Camerei pentru începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată a deputatului Adrian Năstase (PSD), în cazul a două dosare,” Zambaccian 2″ și „Mătușa Tamara”.
Scrisoarea procurorului general al României a fost trimisă la Comisia juridică a Camerei, care în termen de 30 de zile, adică până la sfârșitul lunii februarie, va trebui să elaboreze un raport. După ce deputații din Comisia juridică se vor pronunța, este așteptată o decizie a Biroului Permanent al Camerei, care va stabili dacă scrisoarea lui Kovesi referitoare la Năstase va trece prin plenul Camerei sau nu.
Modificarea Statutului deputaților și senatorilor va fi în atenția parlamenatrilor, după ce președinta Camerei, Roberta Anastase a declarat că ar trebui operate schimbări legate de indemnizațiile tranzitorii ale deputaților și senatorilor și de parlamentarii care reprezintă diaspora.
Deputații vor trebui să se pronunțe și asupra unor ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență, emise de Guvernul Tăriceanu, care nu au fost analizate de fostul Legislativ.
Totodată, deputații vor analiza proiectele de lege considerate priorități de coaliția guvernamentală PDL-PSD.
PD-L a anunțat, deja, că prioritățile sale pentru actuala sesiune parlamentară sunt modificarea sistemului de vot uninonominal, anularea pensiilor parlamentarilor, elaborarea legii salarizării unice, inițierea unor legi privind izolarea termică a locuințelor și reducerea numărului de ordonanțe de urgență ale Guvernului.
Președinta Camerei a declarat, în urmă cu două săptămâni, la Poiana Brașov, că una dintre prioritățile actualei sesiuni parlamentare este modificarea sistemului de vot, „astfel încât alegerea Parlamentului să reflecte în totalitate voința cetățenilor”.
Alte priorități în plan legislativ sunt elaborarea unei legi privind cumulul salariu-pensie și promovarea unei legi a salarizării unice.
Senatorii și deputații PDL își mai propun să recâștige încrederea cetățenilor în Parlament, inițiind un grup de lucru pentru modificarea Regulamentelor celor două Camere, care să găsească soluții de creștere a transparentei Parlamentului.
Și PSD are priorități pentru noua sesiune legislativă, care privesc Codurile juridice, modificarea Codului Fiscal și un pachet legislativ referitor la descentralizarea administrației.
Pachetul legislative privind descentralizarea administrației se află și printre prioritățile UDMR, formațiune politică acum în opoziție. Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat pentru MEDIAFAX că o altă prioritate a UDMR în noua sesiune parlamentară va fi elaborarea unui proiect de lege privind pensia minimă.
PNL- aflat în opoziție – urmează să-și stabilească prioritățile legislative în ședința din 2 februarie a BPC. Vicepreședintele liberal Eugen Nicolăescu a spus că printre acestea se află un proiect de lege privind salarizarea unitară a bugetarilor și proiecte privind depășirea crizei economice.
Noua sesiune parlamentară este prima ocazie, în care deputații, aleși prin vot uninominal pot să-și dovedească abilitățile în legiferare și eficiența, în așa fel încât suspendarea ședințelor din lipsă de cvorum și numeroasele pauze de consultări să fie excepții, nu regulă în activitatea curentă a Camerei.