Fotbal

Budescu este dorit în Turcia



Budescu poate ajunge la Karabukspor
Budescu poate ajunge la Karabukspor

Dacă Steaua nu reușește nici acum să-l transfere pe Budescu, ar fi a treia oară când îl pierde fotbalistul pe care și-l dorește de cel puțin un an și jumătate. Și dacă Astra pare să bată în retragere, pentru echipa lui Becali a apărut o altă contracandidată, mult mai puternică. Karabukspor, formație care îi are în lot pe Latovlevici, Cristi Tănase, Marius Alexe și Găman, l-ar vrea pe mijlocașul român, mulțumită de ceea ce au realizat până acum restul românilor.
„Este adevărat că turcii m-au întrebat de Costică. Au referințe foarte bune despre el și pentru că sunt mulțumiți de Lato, Găman, Alexe și Tănase mai vor să transfere români”, a precizat pentru Digi Sport reprezentantul Becali Sport, Dragoș Sârbu.
Karabukspor este pe locul 11 după 16 runde, cu 18 puncte, la jumătatea primului sezon jucat pe prima scenă după promovarea obținută astă-vară. La startul campionatului, turcii au negociat să ia și un antrenor român, iar cei vizați au fost Dan Pretrescu și Cosmin Contra; însă amândoi au avut oferte mai bune, din Spania și din Rusia.
Latovlevici este jucătorul din lot cel mai folosit de antrenorul Igor Tudor, 16 partide, în timp ce Cristi Tănase a adunat și el 13 meciuri. Găman a intrat de 5 ori pe teren, în timp ce Alexe niciodată. Lato chiar a prins loc de „titular” în echipa transferurilor bune făcute de echipele din Turcia.
Dacă Steaua este dispusă să-i dea maximum 300.000 de euro la semnătură, Karabukspor poate acoperi fără probleme aceeași sumă dacă ținem cont că lui Găman, un fundaș, i-au dat 200.000. În plus, însă, salariul său ar fi net superior celui pe care îl poate plăti Becali. Steaua nu are cum să plătească un salariu mai mare de 20.000 de euro pe lună, în timp ce în Turcia banii ar fi în jurul a 50.000 de euro.



Recomandări

Elevi și profesori de la Școala „Samson Bodnărescu” Gălănești, în mobilitate Erasmus+ în Ankara, Turcia

Elevi și profesori de la Școala ,,Samson Bodnărescu” Gălănești, în mobilitate Erasmus+ în Ankara, Turcia
Elevi și profesori de la Școala ,,Samson Bodnărescu” Gălănești, în mobilitate Erasmus+ în Ankara, Turcia

Izabela Socoliuc a trecut printr-un transplant de celule stem. La scurt timp, boala a recidivat! Are nevoie de bani pentru continuarea tratamentului