Budapest și Bucarest

Există locuri unde abia ai ajuns și te și mâhnești că în curând vei pleca. Ți se pare că acolo ai vrea să rămâi să-ți petreci tot restul zilelor, departe de mizeria fără sfârșit din orașul tău, din țara ta.
Așa un loc binecuvântat este Budapesta, unde mi-am petrecut zece zile în acest septembrie scăldat în aur.
În ultimii ani, noi – românii – ne-am tot ofuscat când câte un ziarist occidental a mai confundat la repezeală Bucarest cu Budapest, scriind la gazetă că Budapesta este capitala României.
– Incultul naibii! – l-am catalogat patriotic, având un chef nebun să îi boțim mutra.
Da fapt, confuzia nu poate exista decât pe hârtie, cauzată de sonoritatea apropiată, deoarece numele ambelor orașe încep cu „Bu” și se sfârșesc cu „est”. În realitate însă, între capitala țării noastre și cea a Ungariei nu poate exista altă comparație, în afara unui trecut comunist comun. Dar ei au știut să scape de metehnele comunismului. Au știut să se emancipeze. Au avut conducători patrioți, nu ca tâlharii ăștia ai noștri. Așa se face că Budapesta e o poezie urbană, cu oameni frumoși, educați. Un oraș prosper, perfect sistematizat, cu o natură, o istorie și o cultură puse perfect în valoare.
În afară de frumusețea orbitoare a orașului, primul lucru care m-a surprins plăcut în Budapesta a fost atitudinea fermă de îngrădire a fumatului. În restaurante și baruri nu se fumează, la fel ca pe majoritatea teraselor. Nici un rabat nu este făcut fluxului de turiști, care ar fuma o lulea și cu ochii, și cu urechile. Dar mai mult de atât: nici măcar în stațiile de transport în comun nu se pufăie, acolo unde mai tragi din țigară ca să-ndulcești așteptarea.
Și tot nu este tot. Comerțul cu tutun este controlat de stat, fiind operat de magazine specializate, ținute sub un control strict. Nu e ca la noi, unde fiecare dugheană are la vânzare lulele, de care cumpără și moșneagul, și mucosul, uneori la bucată, deși nu e voie.
Ce înseamnă un astfel de ansamblu de măsuri nepopulare, luate de liderii lor politici? Să te gândești la sănătate poporului tău, nimic altceva.
Voi reveni.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.