Președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților, Daniel Buda, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că subiectul divergențelor de opinie dintre PDL și PSD, din comisia juridică a Camerei, pe tema dosarelor lui Adrian Năstase, va fi dezbătut într-o ședință a coaliției de guvernare. Democrat-liberalul Daniel Buda a precizat că problema divergențelor dintre PDL și PSD referitoare la dosarele liderului PSD Adrian Năstase este „o chestiune care își va găsi rezolvarea cu siguranță în perioada imediat următoare”, și care nu trebuie considerată „o buturugă care să răstoarne carul mare”.
Întrebat dacă aceasta este o problemă care să se rezolve în Biroul de Coordonare al Coaliției PDL-PSD sau în Biroul Permanent al Camerei, Buda a răspuns: „Și una, și alta. Până la urmă, cred că factorii politici implicați, și de o parte și de alta, vor găsi o cale de a face lucrurile să meargă mai departe”.
Președintele Comisiei juridice a susținut că nu trebuie „neapărat” să propună acest subiect pentru a fi analizat de conducerea coaliției. „El cred că există deja și sunt absolut convins o să intre în dezbaterea colegilor”, a arătat Buda.
Democrat-liberalul a precizat că, pentru coaliția de guvernământ, problema bugetului este prioritară în acest moment. „Sigur, și această problemă (a disputelor PDL-PSD, pe cazul Năstase – n.r.) este una dintre prioritățile pe care trebuie să le rezolvăm”, a completat Buda.
Comisia juridicã a Camerei Deputaților a respins cu 10 voturi „împotrivă” și 9 „pentru” propunerea PDL de a întocmi un raport cu recomandarea către plenul camerei Deputaților de începere a urmãririi penale a lui Adrian Năstase. Împotriva acestei propuneri au votat 9 reprezentanți ai PSD și un reprezentant al minorităților naționale, Mircea Grosaru, iar pentru propunere au votat reprezentanții PDL.
În urma votului, președintele comisiei, Daniel Buda (PDL) a anunțat că se va întocmi un raport cu propunerea către plen privind neînceperea urmăririi penale a deputatului PSD Adrian Năstase.
Această decizie a stârnit, în ședință, nemulțumirea deputaților PSD din comisie, care au cerut ca raportul comisiei să conțină recomandarea ca Biroul Permanent să solicite din nou Parchetului General documente noi în cazul lui Adrian Năstaste.
Buda a refuzat să supună la vot propunerea PSD, pe motiv că acest demers a mai fost fãcut de două ori, în legislatura trecută, de către comisia juridică.
Deputatul PSD Florin Iordache a declarat că PSD va contesta la Biroul Permanent modul în care a fost condusă ședința comisiei și a spus că este un „abuz” din partea președintelui comisiei. Iordache a spus că nimeni nu a făcut propunerea ca raportul comisiei să conțină recomandarea de neîncepere a urmãririi penale a lui Adrian Năstase și nu a existat un vot al comisiei pe această temă.
El a spus că la ședința comisiei juridice a Camerei în care s-a discutat despre dosarele lui Adrian Năstase, președintele comisiei, Daniel Buda (PDL) a fost „nervos, pentru că nu a fost în stare să ducă la îndeplinire sarcina de la partid”, și a acuzat PDL că este „un partid care răspunde la comandă” și care „vroia să înceapă urmărirea penală pentru că pe învinuit îl cheamă Adrian Năstase”.
Ulterior acestei dispute, PSD a solicitat, într-un comunicat de presă, reluarea ședinței comisiei juridice și supunerea la vot a propunerii social-democraților, în cazul dosarelor lui Adrian Năstase, în caz contrar anunțând că își rezervă dreptul de a nu mai participa la ședințele acestei comisii.
„În cursul dezbaterilor, când s-a ajuns la acel punct de pe ordinea de zi, vicepreședintele Comisei juridice, Florin Iordache, reprezentant al Grupului parlamentar PSD, a prezentat o propunere de răspuns la scrisoarea respectivă și a solicitat supunerea ei la vot, urmând ca, în funcție de rezultatul votului, aceasta să fie înaintată Biroului Permanent. În afara oricăror cutume parlamentare, încălcând dreptul la opinie al membrilor comisiei, deputatul Daniel Buda, președintele Comisei juridice, a refuzat să supună la vot această propunere. Mai mult, a supus la vot, arbitrar, o propunere proprie și, pentru că votul i-a fost defavorabil, a suspendat, în mod unilateral, ședința Comisiei”, se arată în cominicatul PSD.
Social-democrații consideră „inadmisibilă” o astfel de atitudine și solicită reluarea ședinței Comisiei Juridice din momentul în care a fost suspendată și supunerea la vot a propunerii parlamentarilor PSD. „În caz contrar, deputații PSD își rezervă dreptul de a nu mai participa la ședințele Comisiei juridice, conduse de Daniel Buda”, mai precizează Florin Iordache.