FOTBAL PE PÂINE

Bucurie europeană sau românească?



Văzându-ne cu toți trei sacii în căruța Europei fotbalistice, în principiu, ar trebui să ne bucurăm și să sperăm că la primăvară vom juca o semifinală și jumătate, fiindcă (sper că nu vă mai faceți iluzii de factură becaliană în legătură cu prezența Stelei în fazele superioare ale Ligii Campionilor) unul din saci a fost deja găurit în trei locuri și pare deja golit de conținut, astfel încât va fi aruncat din căruța Ligii în stația Cupa UEFA. Asta, în varianta optimistă. Cealaltă zice că s-ar putea și mai rău, adică alde Dinamo Kiev să reușească ceea ce nouă nu ne-a ieșit deloc și să ne depășească pe parcurs. Nu credeți că ne poate bate la București? Sau că poate obține acasă măcar un egal și o victorie din dubla cu Olympique și Real, mai ales dacă se va juca pe un patinoar cum am mai văzut și cu alte ocazii pe la Kiev? Iar dacă bate la București, probabil că îi mai trebuie doar un singur punct din celelalte două meciuri de acasă pentru a o depăși pe Steaua exact cu un punct care „face diferența” dintre locul trei cu continuare în UEFA și locul patru cu continuare la anu’. Nu sunt tocmai eu cel care să comită asemenea scenarii fotbalistice, dar zău că este pe deplin plauzibilă o asemenea continuare, chiar dacă destul de improbabilă. În mod evident însă, Steaua nu poate spera nici măcar la un singur punct din confruntările cu Olympique și Real, oricât de mult ne-am dori asta cu toții. Rămâne să prindă încă o zi bună în returul cu Kiev, și-atunci treaba e ca și făcută. Dinamo și Rapid și-au realizat și ele norma (obligatorie, întrucât adversarii întâlniți le-au fost net inferiori, așa cum spusesem încă dinaintea meciurilor-tur) iar faptul nu poate decât să ne bucure. Mă aștept ca ambele să iasă cu bine și din grupe, acolo unde tragerea la sorți a meciurilor jucate fie acasă, fie în deplasare, este mai importantă chiar decât numele adversarilor. Mi se pare cel puțin curios însă faptul că deși Rapid a ajuns până în sferturile de finală ale ediției trecute, ea apare totuși în grupa a III-a valorică pentru tragerea la sorți. Iar Dinamo într-a patra! Nu ne rămâne decât să sperăm că vor răsturna ierarhiile astea absolut arbitrare. Marți își vor afla adversarele. Până atunci, le rămâne timp destul pentru calcul e, iar nouă bucuria de a fi încheiat triumfal o săptămână fotbalistică al cărei început a fost un dezastru. Iar pentru ca sărbătoarea să fie deplină, s-ar cuveni ca la derbiul victorioaselor, cel de mâine seară, să asistăm la un spectacol total, atât pe gazon, cât și în tribune. Se încumetă cineva să parieze că vom vedea chiar așa ceva și nu o nouă baie de sânge? …Că după ce intrăm în Europa cea curată, parcă tot mai dragă ne e murdăria națională?



Recomandări

România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni

România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni
România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni