Bucuria readucerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou din Polonia în Suceava

Din anul 1686, moaștele Sfântului Ioan de la Suceava fiind duse în Polonia, la Zolkiev, împreună cu Mitropolitul Dosoftei, au făcut și acolo nenumărate minuni și vindecări de boli timp de 97 de ani, încât alergau la moaștele marelui mucenic tot felul de credincioși ortodocși și catolici, și primeau ajutorul lui după credința și evlavia fiecăruia. Astfel, prin sfintele lui moaște s-a făcut o adevărată împăcare între ortodocși și catolici.
Dar și readucerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou din Polonia în mănăstirea sa din Suceava, care a avut loc la 13 septembrie 1783, este considerată o mare minune. Că nimeni nu mai spera, după un secol, să se aducă din nou în pământul Moldovei cel mai iubit și mai vechi ocrotitor și rugător al țării și poporului românesc, atât de greu încercat de-a lungul veacurilor, dar atât de credincios și iubitor de sfinți. Aceasta o dovedește mai întâi râvna și stăruința Episcopului Dosoftei de Rădăuți, căruia i se datorează cel mai mult readucerea moaștelor Sfântului Ioan la Suceava. Apoi, numărul mare de clerici și ortodocși credincioși care au întâmpinat cu flori și lumânări aprinse racla cu sfintele moaște, la trecerea lor din Polonia în Moldova. Cine ar putea spune bucuria generală a moldovenilor la trecerea sfintelor moaște prin satele lor? Că peste tot sunau clopotele bisericilor, se cânta din buciume, răsunau salve de tun, iar sătenii ieșeau cu toții în calea lor, în frunte cu preoții în veșminte, cu copiii și bolnavii satelor, îmbrăcați în haine naționale de sărbătoare, cu făclii și flori în mâini.
În această atmosferă de bucurie în Hristos și frăție duhovnicească, au străbătut moaștele Sfântului Ioan Moldova de nord, timp de aproape trei luni, până au fost așezate din nou în catedrala vechii Mitropolii din Suceava.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 77-78, Doxologia.ro)