Bucuria întâlnirii cu Pruncul Mântuitor

Este vremea colindelor, a bunelor vestiri, a urărilor și a darurilor. Biserica cultivă și apreciază după cuviință cetele de colindători.
Pe Dealul Patriarhiei au venit și anul acesta grupuri numeroase și alese de colindători, preoți, monahi, teologi, seminariști, tineri de diferite vârste, care au interpretat piese muzicale din tezaurul de cult și din patrimoniul cultural național, în parte uitat de generațiile tinere.
Crăciunul, sărbătoarea bucuriei, ne îndeamnă pe toți să ne schimbăm inimile și să ne primenim sufletele. Este sărbătoarea când putem redeveni copii. Asemănându-ne lor și părăsind obiceiurile lumești, ne apropiem mai mult de Hristos Domnul, Care a venit în lume la plinirea Vremii, S-a întrupat pentru noi și pentru a noastră mântuire.
Sărbătoarea Nașterii Domnului este momentul întâlnirii cu Pruncul Mântuitor, Cel ce Se naște într-o peșteră smerită, departe de confortul cu care oamenii sunt obișnuiți acum. În zilele noastre, ca și atunci, în urmă cu 2.000 de ani, adeseori oamenii refuză să-l primească în casele și sufletele lor pe Fiul lui Dumnezeu, devenit Om din iubire față de oameni.
La hanul din Betleem nu mai erau locuri pentru călători. Nimeni nu și-a făcut milă de o femeie care trebuia să nască. Nimic nou. Același comportament îl întâlnim și-n zilele noastre. Grăbiți, preocupați de interese mărunte, nu mai privim la cei din preajmă. Suntem interesați doar de noi și uităm că în fiecare semen aflat în încercare Se ascunde Hristos, Care suferă împreună cu el până la sfârșitul veacurilor.
Crăciunul, unul dintre popasurile importante ale vieții duhovnicești, ne cheamă stăruitor să fim mai buni și calzi la suflet. Să împrumutăm, măcar în parte, din bunătatea fără margini a Pruncului născut în ieslea săracă din Betleemul Iudeii.
Imnografii inspirați ai Bisericii dreptmăritoare ne-au pregătit, prin alese cântări și lecturi pe care le ascultăm în biserică, să-L întâmpinăm cum se cuvine pe Mântuitorul Hristos: „Hristos Se naște, slăviți-L, Hristos din ceruri întâmpinați-L, Hristos pe pământ înălțați-vă, cântați Domnului tot pământul și cu bucurie lăudați-L popoare, că S-a preaslăvit“. De la sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie) am ascultat în fiecare zi catavasiile Nașterii Domnului. Dar oare Îi cântă Domnului tot pământul? Cu siguranță nu! Mulți știu de această sărbătoare, unii se bucură, în virtutea păstrării unei tradiții (care, din păcate, se denaturează treptat), alții o tratează cu indiferență și răceală.
Cei mai mulți o confundă cu o perioadă propice cumpărăturilor de tot felul și a pregătirii unei mese abundente, care să-i adune în jurul ei pe cei apropiați. E greu de crezut cum s-au schimbat lucrurile, chiar și în lumea satului, în perioada ultimilor ani. Bunele tradiții și frumusețea obiceiurilor au fost, de cele mai multe ori, lăsate deoparte. În locul lor au apărut indiferența și nepăsarea, „ajutate” de atmosfera nocivă a magazinelor și cumpărăturilor dintre cele mai diverse, străine de duhul autentic al praznicului.
În vremurile de altădată, în cele mai multe cazuri, oamenii așteptau cu bucurie venirea preotului, iar cei care nu deschideau ușa casei se numărau pe degetele de la o singură mână. Doar cu motivații excepționale, să le numim binecuvântate, gospodarii lipseau de acasă în zilele sărbă torilor. Ei știau că Mântuitorul Hristos stă la ușă și bate. Cel care aude glasul Lui deschide și El rămâne cu ei. Ceilalți pierd privilegiul și binecuvântarea întâlnirii cu Domnul Slavei.
Alții (nu prea mulți la număr) se pregătesc cum trebuie pentru sărbătoarea Crăciunului. Au postit, s-au rugat, au trecut și pe la duhovnic, s-au îngrijit de oamenii singuri cărora n-are cine să le treacă pragul. Au pregătit daruri și pentru cei nevoiași, le-au împărțit fără zgomot și trâmbițare, împlinind astfel porunca de a hrăni pe cei flămânzi și de a cerceta pe cei singuri.
Sunt multe familii care se îngrijesc să ducă spiritul înalt al sărbătorilor mai departe, prin copiii lor, cărora le inspiră taina care s-a descoperit neamului omenesc odată cu venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu. Copiii ascultători învață colinde din Tezaurul Bisericii, nu dintre cele „fabricate“ în duh secularizat, și vestesc altora ceea ce prorocii au prezis cu mii de ani în urmă, că Se va naște Cel fără de început dintr-o Fecioară îmbrăcată în lumină, potrivnică a șarpelui și mai curată decât strălucirile soarelui.
Vechile colinde sunt adevărate tezaure de învățături. Ele conțin, de fapt, în cuvinte simple, așezate după un anumit canon pentru a fi ușor reținute, o bogăție a Teologiei ortodoxe. Adevărurile Sfintei Scripturi, concen- trate, le regăsim în aceste „cântece“ care s-au numit colinde. Sunt ținuturi în care, și cu o lună înainte de sărbătoarea propriu- zisă, cete de colindători au mers la oamenii aflați în mari încercări și le-au adus o fărâmă de bucurie.
Lucrarea lor este un alt fel de apostolat! Sunt mulți tineri evlavioși care merg prin spitale, aziluri, penitenciare, case pentru persoane defavorizate și colindă zile la rând, aducând bucurii altora.
Colindul are ceva din frumusețea sufletului românesc care-și arată și-n acest fel iubirea pentru Fiul lui Dumnezeu.
Sărbătoarea Nașterii Domnului ne cheamă pe toți să coborâm la izvoarele credinței și să învățăm tainele nici de îngeri știute, care s-au descoperit nouă, oamenilor, prin nașterea Celui care ne-a mântuit.
(Sursa: Ziarul Lumina)