Bucuria duhovnicească

Pe toți cei ce nu-și înfrânează inima lor de la dorințele materiale care nu sunt absolut necesare – nici nu încape cuvânt pentru dorințele trupești – și nu își adună mintea în inimă, ca să le dea împreună cu sufletul lui Dumnezeu, îi așteaptă îndoita nefericire. Ne întrebăm dacă este întotdeauna rău să dorești ceva. Iar un părinte ne spune că „Nu, dorința inimii nu este rea în sine. Ci atunci când lucrurile, fie și nepăcătoase, îmi iau o bucată din inimă, îmi slăbesc dragostea mea față de Hristos”. Această dorință este rea, pentru că vrăjmașul îmi taie dragostea mea de la Hristos. Când doresc un lucru prețios, o carte de pildă, și îmi ia o parte din inimă, atunci asta e un rău. De ce o carte să-mi ia o parte din inimă? Cartea să o doresc, sau pe Hristos să-L râvnesc? Orice dorință, oricât de bună ar părea, nu este mai bună ca a dori cineva pe Hristos sau pe Maica Domnului. Când îmi dau inima lui Dumnezeu, este cu putință ca Dumnezeu să nu mi se dea în întregime mie? Dumnezeu cere inima omului. „Dă-mi, fiule, inima ta” (Pilde 25,26). Dacă omul îi dă inima sa, după aceea, Dumnezeu îi va da orice va iubi inima sa, numai să nu-l vatăme. Numai când se dăruiește lui Hristos inima nu se irosește și numai în Hristos afli legătura cea bogată a dragostei dumnezeiești în această viață, iar în cealaltă, cea veșnică, veselia dumnezeiască.
Să evităm lucrurile lumești
Trebuie să evităm lucrurile lumești, ca să nu ne răpească inima și să ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. Să ne îngrijim însă să fie sobre. Dacă doresc să folosesc un lucru frumos, înseamnă că dau toată inima mea frumuseții și pentru Dumnezeu nu rămâne nici o bucățică. Treci pe undeva și vezi o casă cu marmură, cu o înfățișare frumoasă, cu sculpturi, etc. Te minunezi de pietre, de cărămizi și îți lași inima ta acolo. Sau vezi într-un magazin niște rame frumoase pentru ochelarii tăi și le dorești. Dacă nu le cumperi, îți lași inima ta în magazin. Dacă le cumperi, îți atârni inima de ramele ce le porți. În special femeile sunt furate ușor. Puține sunt acelea care nu-și vând inima celor deșarte. Vreau să spun că diavolul le fură bogăția inimii lor cu toate cele lumești, colorate, strălucitoare. Una are nevoie de o farfurie? Va căuta să afle o farfurie cu flori. Ca și cum s-ar acri mâncarea dacă farfuria nu are flori. Unele femei duhovnicești sunt mișcate de lucruri părute serioase, de un vultur cu doua capete, de pildă.
Cum dobândim harul dumnezeiesc
Iar după aceea întreabă: „De ce nu ne mișcă cele duhovnicești?” Cum să te miște, dacă inima ta e împrăștiată în dulapuri, între farfurii? Nu ai inimă, ci numai carne, înlăuntrul căreia bate tic-tacul mecanic, ca ceasul, numai ca să poți merge. Pentru că puțin din inima merge la un lucru, puțin la altul iar pentru Hristos nu rămâne nimic.
Este bine ca fiecare om să insiste în nevoință, atunci când își dorește prea mult ceva din cele lumești. Chiar de s-ar mâhni inima lor… Deoarece nu faci cele ce o odihnesc, nu trebuie să asculți mereu de inima. Pentru că dacă ai asculta, ai simți o bucurie lumească și apoi o neliniște, iarăși lumească. Iar dacă n-o asculți și inima ți se va mâhni deoarece n-ai făcut cele ce o odihnesc, și te bucuri de asta, atunci vine harul dumnezeiesc. Și acesta este scopul: să dobândim harul dumnezeiesc, și ca sa dobândești harul dumnezeiesc, trebuie să se taie toate dorințele, chiar și bune de ar fi; să se taie voia. Atunci omul se smerește, și când s-a smerit, vine harul dumnezeiesc. Când inima va fi nemulțumită lumește, atunci se va bucura duhovnicește. Pe cît poate fiecare, să învețe să evite „mângâierea” lumească, să aibă lucrare duhovniceasca lăuntrică, ca astfel să dobândească mângâierea dumnezeiască.
(www.crestinismortodox.ro)