Bucureștiul se așteaptă la menținerea monitorizării UE asupra justiției



România se așteaptă ca CE, care și-a exprimat „preocuparea” față de situația din ultima perioadă din această țară, să mențină, pentru moment, monitorizarea asupra justiției și luptei împotriva corupției, a declarat ministrul român al Justiției Titus Corlățean, citat de AFP.
„În legătură cu rapoartele Comisiei Euroepne (CE), România nu se așteaptă ca Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV, numele dat monitorizării exercitate de către UE pentru a verifica progresele României în privința respectării statului de drept) să fie anulat în acest moment”, a declarat Corlățean, într-un interviu acordat agenției prin e-mail.