Bucureștiul se află pe locul 76 din 120 de orașe, la egalitate cu Rio de Janeiro, într-un clasament mondial realizat în funcție de competitivitate de EIU pentru Citigroup, pe primele poziții aflându-se New York, Londra, Singapore și Paris.
În top 10 se mai află în ordine Hong Kong, Tokyo, Zurich, Washington, Chicago și Boston.
Între cele 32 de orașe europene care au fost incluse în cercetare, Bucureștiul s-a plasat abia pe locul 29, lista fiind încheiată în ordine de Ankara, Sankt Petersburg și Kiev. Topul orașelor europene este condus de Londra, Paris Zurich, Frankfurt și Geneva.
La nivel mondial, între cele mai bine plasate 30 de orașe, 24 sunt din Statele Unite și Europa Occidentală. Aceste orașe au înregistrat performanțe relativ bune la toate cele opt categorii luate în calcul pentru realizarea unui indice general al competitivității.
Aceste categorii sunt soliditatea economică, capitalul uman, eficiența instituțională, maturitatea financiară, atractivitatea mondială, infrastructura, factorii de mediu și caracterul social și cultural.
Bucureștiul s-a plasat între primele 60 de orașe ale lumii doar în cazul solidității economice (locul 46) și al eficienței instituționale (locul 54).
Cele 120 de orașe evaluate de EIU reprezintă 29% din economia mondială, cu un PIB combinat de 20.000 de miliarde de dolari.
Orașele au fost selectate în funcție de mărime și importanța economică regională, iar analiza a fost realizată în perioada mai-august 2011.
Pentru a asigura o reprezentare regională echilibrată, EIU a stabilit o limită superioară a numărului de orașe din economiile mari, respectiv 11 din China, 8 din India și 12 din Statele Unite.