Bucureștenii sunt îngrijorați, în principal de sănătate, apoi de viitorul copiilor și de nivelul veniturilor, potrivit rezultatelor sondajului „Bucureștenii și Sănătatea” realizat la nivelul Capitalei, citat de reprezentanții municipalității.
Potrivit sondajului „Bucureștenii și Sănătatea” realizat de Facultatea de Științe Politice a SNSPA, starea sănătății este principala îngrijorare a bucureștenilor (26 la sută), urmată de viitorul copiilor (22 la sută) și de nivelul veniturilor (13 la sută), se arată într-un comunicat de presă, remis, marți, agenției MEDIAFAX.
În acest sens, primarul Capitalei Sorin Oprescu a arătat că, în mare parte, problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate se datorează subfinanțării, acest lucru contribuind în special la lipsa personalului specializat.
„Timp de opt ani am condus Colegiul Medicilor din București și cunosc foarte bine problemele sistemului de sănătate. Nu vreau să las să se înțeleagă ca nu s-a făcut nimic în tot acest timp, pentru că din contră, s-au făcut foarte multe lucruri bune. Singurul lucru care nu s-a reușit până acum a fost acela de a-i face pe medici să creadă. Atât de puternic a fost inoculata starea de nesiguranță profesională încât foarte mulți medici au hotărât că nu vor să se lupte cu sistemul și au plecat”, a spus Oprescu la dezbaterea organizată de Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), citat în comunicat.
În ceea ce privește consumul de medicamente, 34 la sută dintre bucureșteni au apelat foarte des sau aproape lunar la tratamente cu medicamente propriu-zise, 31 la sută des, adică cel puțin o dată la trei luni, 20 la sută rar, adică o dată la șase luni, și 12 procente foarte rar sau deloc.
Potrivit aceluiași sondaj, 40 la sută dintre cei chestionați au răspuns afirmativ la întrebarea „în ultimele 12 luni v-ați simțit trist/ă , deprimat/ă sau fără chef de viață?”, iar aproape jumătate dintre respondenți au probleme cu greutatea corporală.
Totodată 35 de procente dintre cei chestionați consideră că dacă nu ar da mici atenții, respectiv cadouri sau bani, medicii nici măcar nu m-ar băga în seama. Dintre aceștia, 22 la sută obișnuiesc să ofere medicului „mici atenții”pentru a fi tratați în mod diferit față de ceilalți pacienți,18 procente oferă pentru că medicii sunt prost plătiți și merită mai mult, iar cinci procente oferă din alt motiv, în timp ce 20 la sută nu oferă niciodată aceste „atenții”.
În ceea ce privește rezultatele studiului, primarul general a arătat că „avem nevoie de repere pentru a înțelege problemele cu care ne confruntăm, ca să ne raportăm întotdeauna la ele și pentru a reuși să progresăm.
Sondajul a fost realizat în perioada mai – iunie 2013 pe un eșantion de 906 de persoane cu vârste de peste 18 ani. Marja de eroare la nivelul întregului eșantion este de +/- 3.3 la sută la un nivel de încredere de 95 la sută.