Trei bucureșteni s-au ales cu dosare penale, după ce ieri dimineață polițiștii de frontieră suceveni au descoperit în mașina lor peste 15.000 de pachete de țigări de proveniență ucraineană. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, Ilie Poroch Serițan, ieri dimineață, în jurul orei 07.00, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți a oprit pentru control, pe raza localității Vicovu de Jos, o autoutilitară marca Peugeot Boxer, înmatriculată în București.
La volanul microbuzului se afla bucureșteanul Marius Humoranu, în vârstă de 30 de ani, în mașină mai aflându-se și Cosmin Ciucan, de aceeași vârstă, tot din municipiul București. Pentru că existau suspiciuni că microbuzul transporta țigări de proveniență ucraineană, s-a decis conducerea bărbaților și a autoturismului la sediul Poliției de Frontieră din Vicovu de Sus, pentru efectuarea unor verificări.
În urma unui control amănunțit, polițiștii de frontieră au descoperit în microbuz 31 de colete care conțineau 15.500 de pachete de țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 124.000 de lei. Totodată, s-a stabilit că autoutilitara aparține unei societăți comerciale, iar utilizator, pe bază de procură, este un alt cetățean din București, Ionuț Ciuder, în vârstă de 32 de ani.
Cei în cauză au declarat că au găsit țigările pe un drum lăturalnic, după ce acestea fuseseră abandonate. În aceste condiții, Cosmin Ciucan și Marius Humoranu sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, iar Ionuț Ciuder pentru complicitate la contrabandă. Comisarul-șef Poroch Serițan a precizat că țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoutilitara, evaluată la 3.200 de lei, a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.