Un bărbat în vârstă de 38 de ani din București, care era urmărit național din octombrie 2012, după ce a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, a fost prins, sâmbătă, într-un bloc din Suceava.
Misiunea celor doi polițiști care l-au depistat nu a fost deloc ușoară, aceștia cerând sprijin unei grupe de „mascați” de la Serviciul de Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Polițiștii aveau informația că Marian Bătinețu, condamnat de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, se află în municipiul Suceava, la un bloc de pe strada Zimbrului. Polițiștii l-au identificat și i-au adus la cunoștință că trebuie să pună în aplicare mandatul din 2012, însă bărbatul nu s-a împăcat cu ideea că va fi prins.
Conform subcomisarului Ionuț Epureanu, din cadrul IPJ Suceava „suspectul a încercat să fugă și a ripostat în momentul în care s-a încercat încătușarea lui, motiv pentru care a fost utilizată forța în vederea imobilizării acestuia. De asemenea, întrucât acesta s-a opus în continuare, pentru a putea fi preluat și depus în arest s-a solicitat sprijinul unei grupe din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale”.
Condamnatul urmează a fi transferat din arestul IPJ Suceava în penitenciarul în care își va ispăși pedeapsa.