Să credem? Să nu credem? Dacă e să ne luăm după promisiunile entuziast-optimiste cu care ne fericește tehnica veacului, mâine-poimâine zburăm (la propriu) cu taxiurile, citim gândurile celorlalți, ne luăm case de vacanță pe Marte și ne vaccinăm eficient contra bătrâneții – prima doză acum, a doua în veacul celălalt. Nici să nu le dai crezare nu-i cu putință, fiindcă gazetele nu ostenesc să anunțe aproape zilnic, în ritm de Ciuleandră, cele mai neașteptate invenții și descoperiri năstrușnice; te poți aștepta oricând la orice, așa că-i indicat să prinzi un locșor în autocarul viitorului înaintea anunțului „atenție, se închid ușile!” Am în podul casei, colbăite, gazete vechi de 40-50 de ani. Sunt scrise cu â din i, poartă, pe frontispiciu, îndemnul „Proletari din toate țările, uniți-vă!” și-s redactate în limba de lemn a epocii. Acolo am dat peste pronosticurile anului 1973 cu privire la evoluția umanității. Am mai scris despre ele, dar acum, la 50 de ani distanță se-mplinesc într-un corolar al dezamăgirii mute. Iată iluziile de atunci ale omenirii: în 1982 se va obține vindecarea cancerului, în 1983 va fi inaugurată prima bază umană pe lună, în 1985, durerile fizice vor fi complet anihilate prin procedee electronice; tot în 1985, Oceanul Atlantic va fi traversat în 50 de minute; în 1986 se vor realiza sporuri de inteligență pe bază medicamentoasă, în fine, în 1988, media de viață pe Terra va depăși 90 de ani. Cât despre sport: în 1985, recordul la 100 m. plat va coborî sub 8 secunde, în 1987, organe artificiale, din material plastic, le vor înlocui pe cele paradite în accidente competiționale, iar în 2000 se va desfășura primul concurs de atletism pe alte planete. Praful și pulberea s-au ales din toate aceste prea optimiste pronosticuri! Ceea ce nu înseamnă că omenirea n-a evoluat, chiar spectaculos, în alte domenii, și de-a dreptul modest în cele pronosticate. Cine s-ar fi gândit, de pildă, în 1973, că va veni vremea când un magnat din Siberia ar putea să cumpere ditamai echipa englezească de tradiție și s-o garnisească, utilizând bani rusești privați, cu cele mai sonore nume din fotbalul internațional, inclusiv cu un român valorând 20.000.000 de $ (că euro încă nu se născuse)? Darămite că magnatul cu pricina, jumulit de yachturi, mine și sonde, se va desțăra din pricina războiului iscat de nebunia lui Putin, rămânând umil pe tușă, cu buzele umflate? Credea cineva că inginerii noului veac se vor întoarce la planșete spre a proiecta tancuri, drone și rachete, amânând comandamentele ingineriei spațiale până la găsirea soluțiilor de anihilare chimică a glodului din Ucraina? Deși s-a dovedit falimentară, arta pronosticării „globale” n-a răposat; dimpotrivă. Reamintesc: gazetele ne-au încunoștințat că se așteaptă nici mai mult nici mai puțin decât… dispariția bărbaților!! Nu-i o previziune încâlcită și interpretabilă gen Nostradamus, ci una argumentată, zice-se, științific: cromozomul Y, mai firav și mai retractil la partea bărbătească, agresionat de factorii poluanți și de toate mizeriile veacului, se va zbârci și ofili până când sexul tare se va retrage de pe scena istoriei! Măi, să fie! Asta înseamnă că urmașele urmașilor noștri vor putea admira curiozitatea numită „bărbat” doar în cine știe ce rezervație, să zicem la Vânju Mare, unde au fost păstrate, prin grija Societății pentru Protecția Masculinității și a Muzeului Antipa, ultimele exemplare de Ghiță, Vasile și Codrin! Dacă fi-va să se întâmple asemenea parascovenie, ce mai rămâne din… sport? Doar jumătatea frumoasă, grațioasă, plăcută ochiului (ochiului… cui?), care nu faultează, nu lovește sub centură și nu încheie orice fază ratată cu exclamația ușor de tele-citit pe buzele fotbaliștilor noștri („dute-n… aia mea!”)? Aș vrea să mai am a vedea un bodicek între dame, o întâlnire de sumo între două Schwarzenegerițe, o madam Schumacher învingând la Indianapolis, o grămadă feminină spontană la rugby și o Olimpiadă găzduită de insula Lesbos… Oare chiar este cazul să ne îngrijorăm? Doar Dumnezeu (care, totuși, întâi l-a zămislit pe Adam) poate ști. Oricum, dacă va fi să fie, toată literatura întemeiată pe „un băiat iubea o fată” (inclusiv „Romeo și Julieta”) devine obiect de muzeu, dau faliment producătorii de aparate de ras, de „Viagra” și suspensoare, iar sublimele noastre texte de muzică ușoară, croite pe eternul „vei pleca/vei reveni” o iau la vale pe apa Sâmbetei. Mie, unul, nu mi-ar displace să viețuiesc într-o lume exclusiv feminină, însă, vedeți Dvs., dispariția sexului tare ne paște fără alegere și cruțare; nu-i, deci, aplicabilă soluția balcanică „ori toți scăpăm, ori toți muriți”. Închei, firește, cu un îndemn adresat femeilor de pretutindeni: bucurați-vă de noi… cât mai suntem!