Promovare

Bucovina și-a prezentat tradițiile și produsele bio în Parlamentul European

Promovare: Bucovina și-a prezentat tradițiile și produsele bio în Parlamentul European
Promovare: Bucovina și-a prezentat tradițiile și produsele bio în Parlamentul European

Câteva sute de persoane, printre care europarlamentari și oameni de afaceri străini, au participat ieri la Seara Bucovineană, în cadrul evenimentului intitulat „Bucovina, Tradiție, Multiculturalitate”, organizat la sediul Parlamentului European din capitala Belgiei, Bruxelles. Manifestarea s-a bazat pe prezentarea a trei elemente de bază pentru turismul din Bucovina, respectiv tradiții, multiculturalitate și produse tradiționale bio. Practic, cei care au fost prezenți miercuri la Seara Bucovineană au avut parte de „un colț” din Bucovina, putând admira meșteșugurile din această zonă a României, olăritul, încondeiatul ouălor și pictura pe sticlă și lemn, dar și să admire costumele populare specifice românilor din Bucovina, ale etnicilor polonezi și din Ucraina, prezentate de membrii Ansamblului Ciprian Porumbescu.
De departe, însă, cel mai mare succes l-a avut expoziția cu degustare a produselor tradiționale din Bucovina. Fie că a fost vorba despre oficialități ale Parlamentului European, europarlamentari, oameni de afaceri sau funcționari ai acestei instituții, toți au gustat din produsele tradiționale bio și din băuturile din Bucovina. Sărmăluțele, ciupercile cu smântână, păstrăvul afumat, mușchiul de vită, toba, cârnații, slănina cu ceapă, leberul, jambonul de Bucovina, produsele lactate, clătitele, cozonacul, dar și vinul și afinata au fost adevărate delicii pentru cei prezenți la evenimentul de promovare a județului Suceava. Produsele culinare au fost aduse la Parlamentul European de Pensiunea Popas Turistic Bucovina, dar și de Ion Baciu, acesta din urmă fiind unul dintre cei mai cunoscuți producători de produse bio, șapte dintre acestea fiind deja omologate.
Pe de altă parte, cei prezenți s-au declarat încântați și de meșteșugurile din Bucovina, asistând la demonstrațiile de încondeiat ouă, pictat pe sticlă și lemn și de olărit, oferite de meșteri populari autentici din județul Suceava. Toate acestea au fost completate de o expoziție fotografică cu imagini turistice și ale mănăstirilor din Bucovina.
De remarcat faptul că după numai câteva ore, cât a durat evenimentul din Parlamentul European, cea mai mare parte a vizitatorilor declarau deja că vor să viziteze Bucovina, printre aceștia numărându-se vicepreședintele Parlamentului, Rodi Kratsa, europarlamentari din mai multe țări ale Uniunii Europene, dar și funcționarii din cadrul PE.
Moment de reculegere pentru victimele accidentului aviatic în care și-a pierdut viața și președintele Poloniei

Evenimentul de la Bruxelles a fost organizat de europarlamentarul sucevean Petru Luhan și Consiliul Județean Suceava. De precizat faptul că, deși în program era stabilit ca la începutul evenimentului să fie prezentat un spectacol de dansuri și obiceiuri din Bucovina, organizatorii au renunțat la acest moment, având în vedere accidentul aviatic din Rusia în urma căruia și-au pierdut viața mai multe personalități poloneze și președintele acestei țări, Lech Kaczynski. De altfel, la începutul Serii Bucovinene toți cei prezenți au ținut un moment de reculegere pentru victimele accidentului aviatic.
În aceste condiții, momentele artistice s-au rezumat doar la un scurt recital de vioară, cei prezenți ascultând Balada lui Ciprian Porumbescu și o baladă interpretată de o fetiță din județul Suceava. De asemenea, oaspeții au putut asculta și concertul Clopotele Bucovinei.
Europarlamentarii pot fi ambasadori ai Bucovinei

În discursul său, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că tradițiile, multiculturalitatea și produsele bio reprezintă „pilonii de bază” pentru turismul din Bucovina.
„Interesul nostru este să facem reclamă Bucovinei. Atât pe turism, cât și pe domeniile economice de investiții. Bucovina este o Europă în miniatură, unde conviețuiesc 12 etnii. Și cred că Bucovina poate să fie un model de conviețuire etnică și confesională, așa cum nu știu dacă mai există undeva. Iar cele trei elemente, tradițiile, multiculturalitatea și produsele bio sunt avantaje clare pentru Bucovina”, a spus Flutur. El a adăugat că după evenimentul din Parlamentul European, europarlamentarii prezenți, dar și ceilalți oaspeți, vor deveni ambasadori ai Bucovinei în țările din care provin.
„Europarlamentarii vor deveni ambasadori ai noștri la ei acasă. Iar noi considerăm că o poartă de intrare în România trebuie să fie Bucovina. Și noi asta vrem să facem. Trăiesc speranța ca fiecare dintre dumneavoastră să fie un ambasador al Bucovinei și vă așteptăm pe toți să ne vizitați. Sunt convins că ne vom întâlni la noi acasă”, a mai declarat Gheorghe Flutur.
Luhan: Brandul Bucovina trebuie să fie din ce în ce mai puternic

În ceea ce-l privește pe europarlamentarul Petru Luhan, acesta a spus că organizarea acestui eveniment în Parlamentul European a avut ca scop principal popularizarea celor trei elemente, tradiții, multiculturalitate și produse bio, în rândul europarlamentarilor. El a arătat că, prin astfel de evenimente, brandul Bucovina va fi mai puternic, astfel încât numărul turiștilor care vizitează această zonă să fie cât mai mare.
„Acest brand trebuie să fie unul de calitate superioară în percepția europarlamentarilor. Asta pentru a reuși să promovăm valorile noastre și să atragem atât turiști, cât și relații bilaterale la nivel de comerț pentru produsele noastre bio și tradiționale, care în momentul de față sunt de o calitate superioară celor din Europa. Și vreau în acest mod să trezesc atât interesul parlamentarilor, cât și al cercurilor de proveniență a acestora pentru turismul bucovinean, care este unul autentic și care nu se întâlnește în orice zonă a Uniunii Europene”, a spus Luhan.
Dacian Cioloș: Ceea ce a făcut județul Suceava este un exemplu și pentru alte zone

Prezent la Seara Bucovineană, comisarul european pe Agricultură, Dacian Cioloș, a apreciat că acțiunea de promovare a județului Suceava poate să reprezinte un exemplu și pentru alte zone ale României.
„Faptul că acest lucru se întâmplă în Parlamentul European este un lucru important, pentru că aici sunt aleșii tuturor regiunilor din UE. Și așa se creează imaginea unei regiuni și a unui stat. Cred că este o idee foarte bună de a pune la dispoziția membrilor Parlamentului și surse de imagine și surse de gust, care să pună în valoare diversitatea și valorile tradiționale ale unei regiuni”, a spus Cioloș.
Elena Băsescu a purtat o traistă bucovineană

Printre invitații prezenți la evenimentul de miercuri a fost și fiica președintelui României, Traian Băsescu, europarlamentarul Elena Băsescu. Aceasta a venit la Seara Bucovineană cu o traistă din Bucovina, declarând, în discuțiile cu ceilalți invitați, că și ea are origini din județul Suceava, părinții mamei sale fiind suceveni.
Traiste bucovinene au primit și o mare parte dintre oficialii europeni, alături de alte cadouri, respectiv ouă încondeiate, albume cu mănăstirile din Bucovina și icoane pictate. La evenimentul de la Bruxelles au mai fost prezenți și prefectul județului, Sorin Popescu, parlamentarii Sanda-Maria Ardeleanu, Dan Gospodaru, Tiberiu Prodan, șeful Direcției Sanitar Veterinare, Petrea Dulgheru, care s-a remarcat prin faptul ca era îmbrăcat într-un frumos costum popular, cu bundiță din blană de dihor, specific zonei Dornelor și Câmpulung Moldovenesc, precum și mai mulți reprezentanți ai Consiliului Județean. Pe de altă parte, mai trebuie spus că în cursul zilei de joi, președintele CJ Suceava a participat și la o întâlnire cu 30 de oameni de afaceri din Belgia, cărora le-a prezentat oportunitățile de afaceri din județul Suceava.

Vicepresedintele Parlamentului European Rodi Kratsa și europarlamentarul Elena Băsescu, purtând trăistuțe din Bucovina
Vicepresedintele Parlamentului European Rodi Kratsa și europarlamentarul Elena Băsescu, purtând trăistuțe din Bucovina
Europarlamentarul sucevean Petru Luhan și Gheorghe Flutur, președintele Consiliul Județean Suceava
Europarlamentarul sucevean Petru Luhan și Gheorghe Flutur, președintele Consiliul Județean Suceava
Bucovinenii și-au prezentat produsele tradiționale
Bucovinenii și-au prezentat produsele tradiționale
Câteva sute de persoane, printre care europarlamentari și oameni de afaceri străini, au participat la Seara Bucovineană
Câteva sute de persoane, printre care europarlamentari și oameni de afaceri străini, au participat la Seara Bucovineană
Promovare: Bucovina și-a prezentat tradițiile și produsele bio în Parlamentul European
Promovare: Bucovina și-a prezentat tradițiile și produsele bio în Parlamentul European
Promovare: Bucovina și-a prezentat tradițiile și produsele bio în Parlamentul European
Promovare: Bucovina și-a prezentat tradițiile și produsele bio în Parlamentul European

Recomandări

Festivalul Național de Folclor „Bucovina, Mândră Floare!”, pentru tineri interpreți cu vârste între 18 și 25 de ani

Proiect de susținere a tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează nici un program educațional sau de formare, lansat la Suceava

Primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, prezent la Chișinău, alături de președinta Maia Sandu, la Forumul internațional pentru cooperare transfrontalieră și europeană

Artistul fotograf Dimitrie Balint și-a sărbătorit cei 95 de ani împliniți, alături de prieteni, la Galeria de Artă „Zamca”

„Cămașa bucovineană cu altiță în patrimoniul cultural imaterial al umanității”, expoziție la Breaza și Gura Humorului

Liviu Bazarcă, răzeș din Țara Dornelor, a făcut senzație la Masterchef, cu bucate delicioase și un lup de peste 30 de ani