Aflată la primul concurs important de la înființare, grupa de copii născuți în anul 2001 de la ACS Bucovina Șcheia au avut o comportare apreciată la Faza Zonală a Memorialului Gheorghe Ola găzduit de Sala Polivalentă din Bistrița. Fotbaliștii pregătiți de Cornel Dârman au evoluat cu aplomb, încheind pe un onorant loc trei competiția, fiind devansați doar echipa gazdă Gloria, care a avea să obțină în cele din urmă calificarea la turneul final și de Kinder Sângeorgiu de Mureș. În primul meci al turneului zonal, Bucovina Șcheia a fost învinsă cu scorul de 3-1 de Gloria Bistrița, singurul gol al sucevenilor fiind marcat de Ianis Onuț. După eșecul din meciul inaugural, pentru suceveni au urmat două victorii, 2-0 cu Varosi SK Miercurea Ciuc (goluri Sebastian Breniuc și Ianis Onuț) și 6-5 cu Universitatea Cluj (goluri Marian Pandele-3, Ianis Onuț-2 și Sebastian Breniuc).
„Sunt pe deplin mulțumit de prestația echipei la turneul zonal de la Bistrița. Pentru noi urmează acum o perioadă încărcată, deoarece în luna decembrie vom participa la două competiții importante, la Arad și la Miercurea Ciuc”, a declarat președintele grupării Bucovina Șcheia, Mihai Strugaru.
Iată și lotul de jucători care a făcut deplasarea la turneul zonal de la Bistrița: Simon Mandiuc, Gabriel Chindriș, Sebastian Breniuc, Călin Botnariuc, Andrei Băițan, Șerban Ioniță, Ștefan Năstase, Cristoph Muntean, Marcos Muntean, Robert Muntean, Marian Pandele, Renato Pomparău, Ianis Onuț, Victor Grigore și Rareș Rață.