Prima seară a actualei ediții a Festivalului Bucovina Rock Castle, cea de vineri, 24 august, a început… după-amiaza! Adică ar fi trebuit să se audă primele sunete încă de la ora 16.30, numai că un accident tehnic chiar grav a condus la înlocuirea unei consistente părți a echipamentului de sunet de pe a doua scenă, ceea ce a amânat debutul festivalului cu aproape o oră. Aceasta de altfel este inovația adusă în acest an: sunt două scene, prima, cea despre care am scris mai sus, fiind amplasată în parcarea de pe platou, cam în zona unde s-a desfășurat și Festivalul de Blues cu doi și trei ani în urmă. Aici, ediția 2018 a BRC aduce în fiecare după-amiază câte 3 grupuri noi, între ele fiind vorba de un concurs al cărui premiu este promovarea pentru următoarea ediție, cea din 2019, pe scena „adevărată”, a vedetelor, amplasată în locul obișnuit, în șanțul de apărare al Cetății. Așadar, pe la ora 17 și ceva, au deschis Festivalul Bucovina Rock Castle numiții Lexem, grup alcătuit majoritar din moldoveni stabiliți în București, niște băieți cuminți, cu școală și cu slujbe bunicele, care cântă, îi citez, un „rock tomnatic moldovenesc”. Au urmat, aproape logic, …alți moldoveni stabiliți în Capitală: Linear Disorder, practicanți ai unui „modern, melodic, death metal”. În sfârșit, ultimii de pe scena mică, un macro-grup sucevean, Nightrain, alcătuit din vreo 8 membri, inclusiv o fată, Oana, vocalista, și care mie mi-au sunat mai bine decât ceilalți. Am uitat să amintesc că dincolo de onorariul mai degrabă simbolic, pentru grupurile de pe această scenă există și un premiu adevărat: promovarea pentru ediția următoare pe scena mare, cea din șanțul cetății, ceea ce înseamnă automat o audiență mare și niște bani „adevărați”. La ora 19, cea la care trebuia să înceapă cântarea din șanț, n-o să credeți, dar totul era gata cu minute bune înainte de ora stabilită, caz fără precedent! Deschiderea a făcut-o Relative, grup care a participat, cred, la toate edițiile și care și-a creat un grup consistent de fani, lucru firesc datorită calității deosebite a sound-ului. După ei, au urcat pe scenă Roadkill Soda, grup din București, participant pentru prima oară la Festival. A sunat bine, i-au stârnit pe fani la niște reprize de pogo de s-a înălțat praful până pe platoul Cetății! Au venit apoi maramureșenii Dirty Shirt, o versiune românească a deja clasicilor Zdob și Zdub, combinând elementele de rock cu țipurituri și versuri din piese populare de notorietate, genul fiind aproape automat aducător de entuziasm în public. Ceea ce s-a întâmplat și la noi. Interesant și neliniștitor totodată mi s-a părut faptul că atunci când publicul se bucură de ceea ce vede și aude, se simte obligat să strige și lozinci obscene, în cazul de față aia deja clasicizată de vreo 3 săptămâni încoace. Cu, sau fără, contribuția grupurilor de pe scenă. Bine măcar că invitații din străinătate nu știu nici ce-i ăla PSD, și nici ce-i aia m…! Implant Pentru Refuz au cântat destul de liniar și de apatic, iar grupul De Staat din Olanda a încheiat o primă seară destul de reușită, care însă va rămâne în istoria Festivalului prin faptul că a adus în fața scenei o mare de oameni, incomparabil mai mare decât cea din prima seară de la oricare altă ediție. Poate și ca o reacție la elucubrațiile domnilor ălora, organizatori ai unui protest aproape antologic în zilele de dinaintea Festivalului, la care alături de cei doi tulburați (păi nu ei au zis că muzica le tulbură liniștea!?) nu a mai pus botu’ absolut nimeni!
Ziua a doua
Sâmbătă, la ora la care cel mai potrivit ar fi ori să te bălăcești în mare sau în piscină, ori să ai mereu halba umplută pe o terasă cu multă umbră, o mână de fani ai rock-ui asistau la debutul celei de-a doua zile a Festivalului, pe scena a doua urcând, fix la 16,30, Contraband X din Piatra Neamț, un grup solid, cu șanse reale de a fi selectat pentru scena mare la ediția următoare. De altfel, toate cele 3 grupuri de sâmbătă au sunat mai bine decât cele 3 din prima zi. A doua prezență a fost a celor cinci Black Out din Cluj, categoric grupul cu cea mai bună priză la public, ceea ce îi face favoriți în competiția despre care aminteam. În sfârșit, după-amiaza s-a încheiat cu Katara din Arad, grup care deși cântă de vreo 4 ani, având și un premiu I național la concursul Ostring, sâmbătă a apărut într-o formulă nouă, cu un toboșar debutant. Au sunat bine și ei, ceea ce înseamnă că bătălia pentru promovarea pe scena principală va fi una serioasă, juriul având o misiune nu tocmai ușoară.
La ora 19,00, președintele Festivalului, Mihnea Blidaru, care avea să urce și pe scenă ceva mai târziu, mi-a dat verde la prezentare, ceea ce înseamnă că lucrurile merg din ce în ce mai bine și în privința punctualității, o chestie oarecum contrară ideii de rock! Înainte de a face cronica efectivă a serii, am să vă spun la ce concluzie am ajuns, ca simplu spectator: foarte multe grupuri, cu predilecție cele românești, au niște efecte formidabile, extrem de asemănătoare cu cele ale lui Pink Floyd, de la care e clar că se inspiră. Partea proastă e că au copiat numai efectele, nu și muzica! Seara a debutat cu un duo din Iași, numit Nouă Ani Lumină. Ceva foarte apropiat de ceea ce se numește muzică ambientală. Pe mine nu m-a atins deloc. A urmat clasicizata isterie provocată de Andi Drăgușanul și Toy Machines, la care s-a prestat pogo cât cuprinde. Andi a adus și niște compoziții proaspete, primite cu obișnuitul entuziasm de publicul care îi este pe bună dreptate devotat. Formula grupului a suferit schimbări, sunetul devenind, foarte clar, mult mai elaborat. Mie mi-e dor însă să-l mai văd pe Andi și cu chitara în mână, nu doar cu laptop-ul. Despre Robin & The Backstabbers, numai de bine: este, lucru constatat și cu alte prilejuri, cel mai muzical dintre grupurile din Festival. Iar prezența la chitare și keyboards a prietenului meu Eugen Nutescu (Oigan, pour les connaisseurs!) este oriunde un plus, așa cum era și la Kumm. Penultimii au urcat pe scenă Mihnea Blidaru și Luna Amară, ei fiind întotdeauna tratați ca niște „de-ai casei”, și comunicând cu publicul într-un mod cum numai ei pot să o facă. Cu acest prilej, Mihnea ne-a „amenințat” cu un concert și mai la toamnă, cu prilejul lansării noului album. Finalul serii a fost din nou de la secțiunea „internațional”, de data asta aparținând grecilor numiți 1000 Mods. Un rock apăsat, bine primit de foarte mulții spectatori rămași până dincolo de miezul nopții.