Ordinea de zi a ședinței de luni a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal a inclus și stabilirea componenței seriilor ediției 2015-2016 a Ligii a III-a. Față de cele 74 de cluburi înscrise inițial, au mai fost adăugate alte trei echipe, foste participante în sezonul precedent al eșalonului al treilea.
Astfel, s-a decis ca Ceahlăul II Piatra Neamț(cel mai slab loc 12 din Liga 3, Seria 1), AFC Astra II Giurgiu (locul 14 în Seria 3) și Unirea Dej (locul 14 în Seria 5), toate retrogradate pe teren la final de sezon, să fie acceptate pe tabloul Ligii a III-a. În consecință, numărul cluburilor care vor lua startul în sezonul 2015-2016 al celui de-al treilea eșalon fotbalistic s-a mărit la 77 de echipe, însă ar putea crește și mai mult dacă vor exista retrageri din Liga a II-a. Echipelor aflate în imposibilitate să continue în eșalonul secund li s-a oferit ca termen limită data de 29 iulie să-și manifeste opțiunea, altfel, în caz contrar, dacă vor începe campionatul și se vor retrage pe parcurs, împotriva acestora se vor aplica măsuri extreme, echivalente cu retrogradarea în ultimul campionat al județului de care aparțin.
Singurele formații care își câștigaseră dreptul pe teren de a continua în Liga a III-a, însă nu s-au înscris din motive financiare sunt CSC Sânmartin, FCM Târgoviște și Știința Turceni.
Așadar, dacă nici o echipă din Liga a II-a nu se va răzgândi până pe 29 iulie în privința redistribuirii către Liga a III-a, noul campionat din al treilea eșalon va fi alcătuit din trei serii a câte 15 echipe și două a câte 16. Prima clasată din cele cinci serii va promova în eșalonul superior, urmând să retrogradeze echipele clasate pe locurile 15 și 16, precum și formația poziționată pe locul 14 cu cel mai slab punctaj.
Bucovina Rădăuți, reprezentanta județului Suceava în eșalonul al treilea, va activa în Seria I, alături de alte 14 formații: CS Știința Miroslava, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Aerostar Bacău, Petrotub Roman, Cetatea Târgu Neamț, Metalosport Galați, CSM Pașcani, FC Zagon, Sporting Liești, CS Panciu,Atletico Vaslui, Speranța Răucești,Inter DorohoișiCeahlăul II Piatra Neamț.