Liga a III-a

Bucovina Rădăuți testează un fotbalist nigerian



Ibrahim Jamilu va încerca să-l convingă pe Daniel Bălan că merită să rămână la Rădăuți
Ibrahim Jamilu va încerca să-l convingă pe Daniel Bălan că merită să rămână la Rădăuți

Fotbaliștii Bucovinei Rădăuți se află în plină perioadă de pregătire centralizată. Cantonamentul se desfășoară în localitate, antrenorul Daniel Bălan programând câte două antrenamente zilnic. Rădăuțenii ar fi trebuit să dispute ieri un meci amical la Târgu Neamț, împotriva celor de la CSM Pașcani, numai că oficialii celor două formații au căzut de acord să anuleze confruntarea în ultima clipă, din cauza caniculei. În aceste condiții Bucovina va susține următorul joc test duminică, pe teren propriu, în compania nou-promovatei în Liga a III-a Sănătatea Darabani.
Sezonul oficial va debuta pentru Bucovina pe data de 9 august, când rădăuțenii vor juca în primul tur al Cupei României, ediția 2017-2018. Pe 13 august este programată Supercupa județeană, în compania grupării Viitorul Liteni, după care Bucovina se va deplasa în Republica Moldova, pentru a susține un meci amical în compania grupării FCM Ungheni.
Startul viitorului sezon al Ligii a III-a va avea loc pe data de 26 august.
În altă ordine de idei, oficialii grupării rădăuțene au anunțat că în aceste zile susține probe de joc la Rădăuți un fotbalist nigerian în vârstă de 23 de ani, Ibrahim Jamilu. „În vom ține sub observație pe Jamilu pe parcursul acestei săptămâni, urmând să-l vedem la lucru în amicalul de duminică, cu Sănătatea Darabani. Poziția pe care o ocupă în teren este aceea de mijlocaș central”, a declarat antrenorul Daniel Bălan.
Ibrahim Jamilu se află în România de 4 ani, evoluând până în toamna anului trecut pentru formația FC Zalău, din eșalonul al treilea. În luna noiembrie acesta a fost nevoit să părăsească România din cauza unor probleme legate de viză. A revenit în țara noastră în primăvara lui 2017, legitimându-se la echipa CS Barcău, din județul Sălaj.



Recomandări

Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți

Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți
Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți